CyKid și moara care țesea lumina

Primul lucru pe care CyKid îl observă în Bramblewick fu că râul părea să urce spre cer. Se aplecă peste zidul de piatră de la cotul potecii. Mult mai jos, râul gonea printre casele satului de munte, trecea pe sub un pod arcuit, împingea paletele unei roți uriașe de lemn și își continua drumul pe vale. Din fereastra morii se ridica ceva mult mai subțire. Un fir de aur trecea pe lângă horn și tremura în aerul serii.

— Parcă ar coase cineva apusul, zise CyLuna.

CyBot își roti capul până când o lentilă minusculă făcu clic. — Pot măsura cât de tare strălucește. Dar ce coase, asta nu pot măsura.

— Atunci trebuie să ne apropiem.

CyDog venise după un miros de pâine proaspătă. Aruncă o privire bănuitoare firului și porni mai departe. CyUni îi urmă cu lumina cornului domolită, ca cei doi copii să vadă aurul.

Pe pod, CyLuna îl prinse pe fratele ei de mânecă. Roata morii mai făcuse o tură. — Uite! Firul a sărit odată cu roata.

CyKid încercă să prindă din nou clipa. Dar clopotul morii începuse să bată și toți din sat se uitau spre acoperiș.

O femeie în vârstă, cu șorț turcoaz, deschise ușa balconului. Era Nessa, morărița. Cosița ei argintie atinse balustrada când se aplecă.

— E liber podul, Elin?

O fată cam de vârsta lui CyKid, cu o cizmă roșie și una verde, sună dintr-un clopoțel de alamă la capătul podului. Nessa trase o manetă de bronz. Firul se despică în o sută. Firele se încrucișară și se răsuciră până când un dragon se desprinse deasupra acoperișului, împrăștiind stropi de lumină vii ca scânteile dintr-o coajă de portocală.

Avea mustăți mai lungi decât podul și un pântece plin de stele. Își coborî botul spre CyDog, care lătră scurt. Dragonul deschise gura. Ieși doar o lumină caldă care îi făcu urechile câinelui să pară roz.

Felinarele albastre de pe uliță se aprinseră pe rând, cu lumină alb-albăstruie, începând de lângă moară. Mai departe se lumină sera cea mare. Dragonul făcu o întoarcere largă peste vale. La jumătatea ei, coada îi dispăru.

— Așa trebuia să se întâmple? șopti CyKid. Elin ținea încă clopoțelul. Dădu din cap că nu.

Dragonul se strânse în el însuși. Capul i se făcu un nod de lumină cât un nasture, apoi se stinse. La început oamenii aplaudară, crezând că făcea parte din spectacol. Roata scoase o bătaie înfundată și aplauzele încetară.

Felinarele se stinseră unul câte unul. CyLuna se ghemui lângă conducta de cupru de la marginea uliței. Într-un ochi rotund de inspecție zări o scânteiere albastră. Ar fi ratat-o dacă CyBot nu și-ar fi micșorat lumina.

— Poți s-o faci să se aprindă iar? — Nu eu am aprins-o, zise CyBot, ghemuindu-se alături. Tocmai s-a mișcat ceva în conductă.

CyKid privi către seră. Ferestrele erau întunecate. Prin geamul cel mai apropiat se zăreau șiruri de tăvi pe mese și picături de apă pe sticlă.

Nessa coborî în fugă de la moară, cu șnururile șorțului fluturând. Își puse palma pe peretele serei. — Elin, adu păturile groase și cheamă grădinarii!

Elin țâșni, stropind aceleași bălți cu cizmele ei desperecheate. CyKid era gata să întrebe când va mai vedea dragonul. Dar se uită la chipul Nessei și întrebă altceva.

— Ce e în seră?

În seră, Elin ridică de pe o tavă capacul de sticlă. Vlăstarii erau atât de mici, încât CyKid trebui să se aplece ca să le vadă frunzele. Unele tulpini erau violete, iar pământul era închis la culoare acolo unde fusese udat.

— Pere de soare, zise Elin. Adică vor fi, când vor crește.

Primăvara trecută, o alunecare de teren îngropase livada cea veche. Sătenii găsiseră câteva pere coapte pe crengile ieșite din noroi și păstraseră semințele. Dacă vlăstarii înghețau în noaptea aceea, clasa lui Elin trebuia să mai aștepte un an după altele, din valea vecină.

— Bunicul a plantat primul pom, spuse ea, așezând cu grijă capacul. Îmi amintesc gustul perelor de dinainte să moară. Aș vrea să-l cunoască și alți copii de vârsta mea.

Adulții atârnară pături peste geamurile de jos și îndepărtară tăvile de pereții pe lângă care trăgea aer rece. Masa din mijloc rămăsese locul cel mai cald, dar nu încăpeau toate tăvile.

CyKid își ținu palmele deasupra unei țevi de sub masă. Era doar puțin mai caldă decât aerul. — De unde vine căldura?

Nessa arătă spre moară. — Din același loc din care vine dragonul.

În pragul morii, Nessa puse un felinar pe un scăunel și desfăcu un desen. Se vedeau râul, roata și un război de țesut, cu trei linii ieșind din el. Una ducea la felinarele străzii, alta la instalația de încălzire a serei, iar a treia la balconul unde apăruse dragonul.

— În război țesem puterea râului și o prefacem în lumină, spuse ea. Încălzitorul poate preface lumina în căldură. Trimitem lumină mai întâi acolo, chiar și când e spectacol.

CyKid urmări liniile cu degetul. Cea spre balcon era aurie. — Dacă facem un dragon foarte mare, am putea aduce căldura înapoi?

Nessa privi roata nemișcată prin ușa deschisă. — Trebuie să aflăm unde se duce energia înainte să cerem mai multă.

Afară, clopoțelul lui Elin sună o dată. În seră asta însemna că trebuia mutată o tavă. Lui CyKid îi plăcuse mult sunetul care chemase dragonul. Acum îi plăcea mai puțin.

Lăsă deoparte ideea dragonului mare și privi desenul din nou. Primul lucru de acolo era râul.

Ajunseră la balustrada de piatră de deasupra canalului. Râul tot curgea. Dincolo de insuliță gonea prin vechiul canal de deversare ca o panglică albă. De partea roții, apa abia acoperea pietrele.

— E apă din belșug, zise CyKid. De ce nu împinge roata?

CyLuna urmări o frunză care se rotea lângă insuliță. Părea să alunece spre roată, dar își schimbă direcția și coborî pe partea cealaltă. — Apa are două drumuri. Îl alege pe celălalt.

CyBot lumină canalul puțin adânc. Jumătate dintr-o paletă ieșea deasupra apei, uscată în afară de un petic de spumă. — Dincolo râul curge repede. Aici apa abia atinge roata.

CyKid auzise râul tocmai din seră și crezuse că știe ce face. Acum vedea două lucruri diferite sub același vuiet.

CyDog adulmecă pe partea sigură a balustradei. Scoase o frunză udă prinsă de un stâlp. Era ruptă aproape drept pe mijloc.

Nessa înălță felinarul spre un indicator de fier de pe perete. Acul arăta un val albastru pictat. Stăvilarul canalului era deschis. La lumina felinarului, apa spunea altă poveste.

Pe poteca de întreținere, din spatele unui zid înalt, se vedea gura canalului. Vântul doborâse o creangă de salcie peste intrare. Frunze și mâl se îngrămădiseră în spatele crenguțelor ca o saltea udă. Apa ocolea blocajul prin canalul de deversare.

— Am verificat indicatorul înainte de spectacol, spuse Nessa.

— Arată bine, zise CyLuna. Stăvilarul e deschis. Dar are ceva în față.

Nessa sună după oamenii care îngrijeau stăvilarul. Sosiră cu cizme grele și își prinseră felinarele în cârlige. Copiii rămaseră la zid cu CyUni, în timp ce Nessa le explică adulților ce să facă de pe platforma troliului.

CyKid privi creanga îndoindu-se în curent. De sus părea ușor de tras. În apă, ar fi fost mult mai puternică decât el.

Elin veni cu fularul înfășurat de două ori în jurul mâinilor. — Cei mai mici vlăstari s-au îndoit. Grădinarii spun că unii se vor îndrepta dacă se încălzește repede.

În fular avea o cană de lut, încă caldă din bucătărie când i-o dădu lui CyLuna. — Cât timp ar rămâne caldă fără fular? întrebă CyLuna.

Elin aduse o a doua cană. Bucătarul turnă aceeași cantitate de apă din ceainic în ambele și le puse pe aceeași bancă uscată. Una primi fularul, cealaltă rămase în aerul rece. După câteva minute, CyBot le măsură cu același senzor. Cana învelită se răcise și ea, dar era mai caldă decât cea neînvelită.

— Pierdem căldură prin atâta sticlă, spuse Elin. Am putea atârna restul păturilor în jurul mesei din mijloc? Să facem o încăpere mică înăuntrul celei mari?

— Grădinarii pot lăsa loc pentru aer și ține pânza departe de încălzitor, zise CyLuna.

Elin alergă să-i întrebe, luând ambele căni. Oamenii de la stăvilar mai învârtiră o dată troliul.

Un mănunchi ud de frunze de salcie se ridică din gura canalului. Adulții îl traseră pe platformă. Apa năvăli și lovi cea mai joasă paletă cu un plesnet care-l făcu pe CyDog să sară. Roata se învârti.

CyKid numără. O tură. Două. Trei. Războiul zumzăi de simți vibrația prin piatra de sub tălpi. Pe uliță se aprinse un felinar, apoi încă unul.

— Uite! Am găsit problema!

Elin era deja în pragul serei. Privi prin geam și clătină din cap. Încălzitorul rămăsese întunecat. O lumină albastră fugi pe linia de cupru și pieri, ca scânteierea văzută de CyLuna.

În moară începu să bată ceva. Trei bătăi rapide, o pauză și încă două. Roata se învârtea regulat.

CyKid își înfundă degetele în buzunare. Își închipuise deja vlăstarii îndreptându-se și pe Elin zâmbind. Acum îi venea greu s-o privească în ochi.

— Vino să asculți, zise CyLuna încet. Ceva dinăuntru încearcă din nou.

Nessa reduse puterea războiului înainte să deschidă ușița de lemn. Blocă maneta dragonului pe închis și îi spuse lui CyBot să privească prin ochiul de sticlă.

O suveică de alamă ducea firele de la axul roții spre trei ghidaje de cupru. Alături, o ramă mică ținea un fir de argint aproape invizibil. Rama ar fi trebuit să alunece într-o parte, ca suveica să se alinieze cu ghidajul încălzitorului. Rămânea pe loc.

Nessa luă din cui un carnețel cât un deget. — Învățătorul meu îi zicea firul de întoarcere. Când are nevoie de căldură, încălzitorul trimite un semnal înapoi. El mișcă rama. N-a trebuit niciodată să-l schimb.

CyLuna ascultă. Trei bătăi, apoi două. La fiecare, capătul liber al firului zvâcnea lângă geam.

CyBot se aplecă. — Pare rupt.

De la celălalt capăt al încăperii, CyKid vedea luciul firelor râului și maneta aurie a dragonului, chiar și în semiîntuneric. Firicelul de argint fusese acolo tot timpul. Cu cinci minute în urmă, CyKid n-ar fi știut nici ce culoare avea.

Lângă carnețel atârna o bobină cu fir roșu de rezervă. — Putem să-l înnodăm unde s-a rupt firul de argint, propuse CyKid.

Nessa ridică bobina. Pe etichetă era desenat un felinar. Firele roșii duceau lumina afară din război. Puse o bucată scurtă lângă capătul argintiu rupt. Firul roșu era gros cât un șiret, iar cel argintiu abia mai gros decât un fir de păr.

— Să vedem ce fac înainte să le punem în mașină, zise CyBot.

Nessa le încercă într-un mic aparat de lemn. Firul roșu aprinse un bec cât un ac. Firul argintiu, în celălalt locaș, făcu să sune încetișor un clopoțel. Becul rămase stins.

CyKid privi firul tremurând. Ce ciudat ca ceva așa de mic să hotărască încotro merg toate firele luminoase!

— Prin argint trece un semnal, zise CyBot. Aud clopoțelul.

— Poți trimite tu mesajul? întrebă Elin.

CyBot era gata să zică da. Se uită la cele două locașuri. — Pot încerca. Mai întâi trebuie să aflu ce mesaj așteaptă.

Nessa îngenunche și scoase de sub război cutia cu fire de rezervă. Era atât de ușoară încât o ridică cu o mână. Înăuntru era un plic cu șase cleme de alamă. Locașul bobinei de argint era gol.

— Am folosit-o în primăvară, să repar semnalul de pe acoperiș. Credeam că am comandat alta.

Elin privi păturile de peste drum. Câteva secunde nu vorbi nimeni.

— Se poate regla și de mână, zise Nessa, arătând un mâner de bronz care putea ține deschis ghidajul încălzitorului. Trimite acolo o parte fixă din lumină. Dar râul e umflat și firul vine în valuri. Încălzitorul ar putea primi prea mult, chiar dacă la început pare potrivit.

— Dacă suntem foarte atenți? întrebă CyKid.

— Tot ar trebui să opresc valul înainte să ajungă la țeava de sticlă.

Nessa închise ușița mânerului. — Folosim aparatul de probă. Îi pot da puterea la minim.

Elin își goli buzunarele pe masă. Căzu un ciot de cretă, apoi o coajă de pară pe care o păstrase pentru CyDog. El așteptă lângă scaunul ei până îl observă.

CyLuna se întoarse în seră. Închise ochii lângă încălzitor și ascultă prin pătura atârnată la intrarea în locul de lucru. Sub foșnetul pânzei se auzi un sunet cunoscut. Toc, toc, toc. Liniște. Toc, toc.

Îl rugă pe grădinar să miște cu o treaptă selectorul de probă. Bătăile încetară. El îl dădu înapoi. Bătăile reveniră.

— Trei și două e mesajul pentru frig. Tace când îi spui că masa s-a încălzit.

La al doilea semn de pe selector se auzi o singură bătaie. Așa spunea încălzitorul că atinsese temperatura dorită. CyLuna îl rugă să repete și auzi din nou bătaia slabă.

Când alergă înapoi la moară, Elin desenase pe dosul plicului Nessei cele trei linii de cupru. CyLuna adăugă cinci cercuri lângă linia încălzitorului, cu un spațiu după primele trei. Dedesubt desenă un singur cerc.

CyBot redă cele două ritmuri. CyLuna încuviință. — Pauza contează. Trebuie s-o lași acolo.

CyBot prinse un difuzor mic de locașul firului argintiu. Trimise trei bătăi, așteptă, apoi trimise două. Rama de alamă porni după primele trei și se opri înainte de ghidaj.

— Din nou, zise CyKid. Încercară iar. Rama făcu același pas pe jumătate.

Elin privi firul argintiu cum vibra lângă lemn. — Firul atinge rama. Difuzorul tău e pe marginea cutiei.

CyBot se opri. Sunetul ajunsese la toți din odaie, dar lemnul preluase cea mai mare parte din mișcarea difuzorului. Puse un ac de alamă în contact cu capătul firicelului și încercă mai încet. CyLuna își ținu răsuflarea. Rama alunecă până se alinie cu locașul încălzitorului.

CyBot trimise o singură bătaie. Rama reveni.

CyKid ridică mâna să bată palma cu el. CyBot ținea acul de alamă cu amândouă mâinile. CyKid își coborî mâna râzând, iar Elin trase o linie groasă cu creta la capătul cursei ramei.

Dincolo de insuliță, panglica albă a deversorului se lăți. Ploaia din susul văii ajunsese la Bramblewick. Lângă moară, roata începu să se învârtă mai repede.

Un fir strălucitor biciui geamul războiului înainte ca Nessa să reducă alimentarea. Capetele lui pocniră ca un pulover de lână plin de electricitate statică. CyKid își închipui impulsul izbind țeava serei și se bucură că mânerul rămăsese în spatele ușiței.

CyBot puse acul deoparte. — Aici semnalul merge. Pot instala un emițător provizoriu în război, dacă stă aliniat.

Nessa studie desenul. — Și de unde va ști emițătorul când s-a încălzit sera?

Ochii lui CyBot se micșorară. Fusese atât de atent să miște rama, încât uitase rostul dintâi al firului de argint. Lega două locuri.

CyLuna privi ferestrele de peste ulița întunecată. Încălzitorul era acolo. Ei erau aici. Cel mai lung cablu de rezervă al lui CyBot nu ajungea nici până la ușă.

Atunci cornul lui CyUni lumină marginea ferestrei morii. Drept peste uliță, pe geamul serei, apăru un punct auriu.

CyUni întoarse capul. Punctul alunecă pe geamul serei și dispăru. — Înapoi, zise CyLuna. Încet.

Punctul reveni. De peste uliță, Elin flutură mănușa în calea lui. Lumina dispăru în spatele mănușii. Când o dădu la o parte, CyLuna văzu lumina iar.

— Pot s-o fac să clipească fără să mă mișc, zise CyUni. Cornul ei licări de două ori. De peste drum veniră două licăriri. Elin folosise obturatorul felinarului grădinarului.

Nessa reduse lumina felinarului de la intrarea morii ca să se vadă mai bine semnalul. CyBot îndreptă un senzor de lumină către seră. — Pot transforma licăririle în bătăi pentru război, dacă primesc numărul potrivit și pauzele corecte.

CyKid alergă să-i spună lui Elin. La mijlocul uliței intră în raza de lumină. CyBot strigă din prag. Senzorul nu mai primea nimic.

CyKid se dădu la o parte și punctul reveni. — Ne trebuie drum liber pentru lumină. Pe deasupra uliței, unde oamenii pot trece pe dedesubt.

Nessa avea un raft vechi pentru semnale, sus în tocul intrării. Dădea spre o fereastră lată de la etajul serei. Un grădinar prinse felinarul cu obturator de balustrada ferestrei, lăsând trăgătorul la îndemâna lui Elin. CyBot puse senzorul pe raftul de vizavi. CyKid făcu semn de jos, iar lumina îi trecu peste cap.

Lui CyDog, zgomotul obturatorului îi aminti de lingura bucătarului lovind bolul de mâncare. Alergă în seră și se așeză lipit de cizmele lui Elin. Când fata se aplecă să-l mângâie, cotul îi acoperi fereastra.

La moară, CyBot primi două licăriri, o pauză lungă și încă una. Lăsă rama de probă pe loc.

— Bine, zise Nessa. Dacă războiul nu poate citi mesajul, încălzitorul trebuie să rămână oprit.

Elin mută covorașul câinelui în partea cealaltă. De acolo o putea vedea și păzi masa. Îi dădu coaja de pară păstrată pentru el. CyDog se așeză la noul post.

Planul cerea pe cineva la fiecare capăt și pe cineva care să vadă ambele ferestre. Elin rămase în seră cu un grădinar. CyBot stătea lângă senzor cu acul de bătut, Nessa la război. CyKid și CyLuna urcară pe palierul de peste uliță, de unde vedeau felinarul și fereastra morii. CyUni rămase cu ei, cu lumina cornului domolită.

Repetară. Elin trimise trei licăriri, o pauză și încă două. CyBot bătu ritmul în firul argintiu al aparatului de probă. Rama ajunse la semnul de cretă. Elin trimise o licărire. Rama reveni.

Încercară din nou, de data asta cu ușa serei deschisă. Vântul ridică un colț de pătură spre locul de lucru. Felinarul rămase vizibil.

— Putem încerca la putere mică, spuse Nessa.

CyKid își puse mâna pe balustradă. Cu câteva ore în urmă voia să se întoarcă dragonul. Încă voia. Dar voia și mai mult ca Elin să poată culege o pară de soare din pomul ei. Când și-o spuse în gând, totul deveni surprinzător de clar.

Nessa mută acul în război, închise capacul și puse alimentarea la minim. Elin trimise mesajul pentru frig. Rama se mișcă. O linie subțire de aur apăru în țeava încălzitorului. De pe palier, CyLuna o vedea jos, ca lumina zorilor pe sub ușă.

După numai câteva secunde, CyBot zări o singură licărire. Trimise semnalul că era destul de cald. Linia se stinse.

— Elin? strigă CyKid.

— Nu l-am atins! răspunse ea.

CyLuna privi zidul morii, ud de stropii râului. Un felinar de pe uliță tocmai licărise într-o băltoacă de pe o cornișă. Reflexia ajunsese la senzor aproape din aceeași direcție ca felinarul lui Elin.

Îi ceru lui CyBot să noteze când vine licărirea următoare și urmări băltoaca. Felinarul străzii pâlpâi. Senzorul făcu clic. Obturatorul lui Elin era închis.

— Mai ajunge aici o lumină, spuse CyLuna. Acum vedem de unde vine.

CyKid privi băltoaca, un dreptunghi albastru frumos. I-ar fi plăcut mai mult cu un minut înainte.

Elin rulă o foaie de hârtie închisă la culoare. Ținu tubul în jurul obturatorului și văzu că pata luminoasă se îngusta.

CyLuna încercă ideea la capătul celălalt. De pe palier privi printr-un tub de carton spre fereastra serei. Vedea fereastra și o fâșie de jgheab. Băltoaca dispăruse cu totul.

CyBot puse un tub scurt și mat în jurul senzorului. Cu războiul oprit, îi ceru lui Elin să repete mesajul pentru frig. Trecură trei licăriri, o pauză, apoi două. Felinarul uliței pâlpâi din nou. Senzorul nu făcu clic. CyBot mișcă puțin tubul și repetă. Același rezultat.

Nessa se uită la cer prin fereastra de sus. Norii goneau peste lună. Aerul cel mai rece începuse să se așeze pe ulița cea joasă. Doi grădinari duceau spre masa cu perdele ultima tavă neacoperită.

— Semnalul are drum liber, zise CyLuna.

Nessa privi râul și maneta închisă a balconului. — Înainte să încercăm iar, mai avem de hotărât unde trimitem puterea.

Nessa le arătă semnele de lângă cele trei ghidaje ale războiului. Putea da puțină energie felinarelor și destulă încălzitorului dacă țineau închisă calea dragonului. Dragonul avea nevoie de un curent lung și constant ca să i se țeasă tot trupul. Râul se potolea, dar intrarea canalului era doar pe jumătate deschisă. Roata nu putea alimenta toate trei liniile cât aveau nevoie.

Pe pod, câțiva copii încă așteptau spectacolul. CyKid știa unde stăteau. Acolo ar fi stat și el.

— Putem da felinarele puțin mai încet?

Nessa încuviință. — Lăsăm trecerile luminate. Restul merge în seră.

CyKid o urmă spre ușă, ca să meargă pe pod și să le spună copiilor. O văzu pe Elin ieșind după alte pături, cu o singură mănușă. Îi duse cele două pături de pe banca morii și plecă spre pod cu cealaltă mănușă în buzunar. Fata o scăpase lângă aparatul de probă.

Un băiețel cu șapcă verde îi spuse lui CyKid că venise tocmai din satul vecin. — N-am văzut coada. A venit tata prea târziu după mine.

CyKid îi spuse unde plecase lumina și ce avea să încălzească. Băiatul întrebă dacă poate ajuta și privi apa rece, de parcă vlăstarii ar fi fost undeva sub pod.

— Le poți spune celorlalți să lase libere scările morii? Urmărim un semnal între două ferestre.

Băiatul îi arătă familiei următoare exact care scări trebuiau lăsate libere. Apoi arătă felinarul cu obturator de la fereastra serei. Când se deschise, cei de pe pod văzură o lumină mică, rotundă. Câțiva tăcură ca să numere licăririle.

CyKid îi privi aplecându-se peste balustradă. Așteptau la fel de nerăbdători ca atunci când venise dragonul. Acum așteptau să vadă dacă linia de aur rămâne în țeava încălzitorului.

Elin închise obturatorul după a cincea licărire.

Rama de alamă alunecă într-o parte. Aurul porni pe sub pietrele uliței. De data asta ajunse la seră și lumina rămase constantă. Apa începu să circule pe sub mese prin țevile închise ale încălzitorului.

CyBot urmărea senzorul. CyLuna o urmărea pe Elin. CyKid privea printr-o deschizătură dintre pături bucățica de tavă pe care o vedea. Tot primul minut, frunzele arătară exact la fel.

— Se întâmplă ceva? șopti el.

Elin ridică termometrul de lângă tavă pentru grădinar. Temperatura urcase cu o gradație. După încă un minut, urcase cu încă una. Căldura ajunsese în aerul de lângă tavă.

O fată de pe pod întrebă dacă plantele aud când le încurajează. Tatăl ei zise că le poate încuraja oricum. Ea scoase un strigăt mic de bucurie și aproape toți i se alăturară, întâi încet, apoi deodată.

CyKid încă nu se bucură cu glas tare. Trebuia să afle dacă încălzitorul se va opri la timp. Elin ținea mâna nemișcată pe obturator și privea termometrul adus de grădinar.

În cele din urmă, grădinarul o atinse ușor pe umăr pe Elin. Termometrul ajunsese la semnul făcut cu creionul lângă tavă. Elin deschise obturatorul pentru o singură licărire clară.

În moară, rama alunecă înapoi. Aurul din conductă se stinse. Încălzitorul se răci încet. Sub pături aerul rămase cald cât numărară până la șaizeci.

Când temperatura scăzu din nou, Elin trimise ritmul de frig și încălzitorul porni. Nessa îi puse să facă încă un ciclu întreg. Văzură aceeași schimbare în ambele direcții. Apoi puse ceainicul pe foc și îl invită pe CyBot să ia prima pauză. El se așeză chiar unde era.

Frunzele cele mai mici începeau să se desfacă. Două rămaseră îndoite. Elin puse un semn lângă fiecare, să vadă dimineața cum o duc.

Băiatul cu șapcă verde privea prin geam și număra tăvile. Pierduse numărul licăririlor. Acum număra și plantele, atât de multe și de mici.

Când sosi grădinăreasa din schimbul de noapte, Nessa îi dădu carnețelul, valorile termometrului și plicul pe care erau desenate cele două ritmuri. Ea și oamenii de la stăvilar aveau să vegheze instalația și să aducă dimineața alt fir de argint.

CyKid se așeză la capătul podului, rezemat de zidul înalt. Era atât de obosit încât uitase că are pantofii uzi. Elin veni cu pâine caldă învelită într-un ștergar și se așeză lângă el.

— Credeam că trebuie să facem mai multă lumină, îi spuse.

— Mă bucur că ai venit în seră, zise Elin. Credeam că toți vor rămâne aici să aștepte spectacolul.

CyUni urcă în vârful podului. Cu cornul trase în întuneric un arc mic, ca urma pe care ar fi lăsat-o coada dragonului. Domoli strălucirea până când le ajunse cât să vadă untul topindu-se în pâine.

Din seră se auzi un sforăit mic. CyDog adormise pe covoraș. Urechile tot îi tresăreau de fiecare dată când se deschidea obturatorul.

Soarele răsări peste acoperișurile ude și făcu jgheaburile să pară de argint. CyKid se trezi când Elin bătu la ușa bucătăriei. Avea în mână unul dintre semnele puse lângă vlăstari.

— Unul s-a îndreptat. Celălalt mai are nevoie de timp.

În seră, grădinarii dădeau la o parte păturile din exterior. Mirosea a pământ umed și a coajă de pâine. Frunzulițele erau verzi în locurile în care, la lumina felinarului, păruseră aproape negre. Un vlăstar era încă moale. Elin picură puțină apă în pământul din jur și lăsă semnul acolo.

— O să crească? întrebă CyKid.

— Nu știu. Ne mai uităm după-amiază.

CyBot notă câte tăvi rămăseseră la temperatura potrivită și câte plante erau încă îndoite. CyLuna desenă o frunză ca să poată vedea mai târziu cât se schimbase. Elin puse data lângă desen.

Afară, Nessa și oamenii de la stăvilar scoseseră ultimele crengi. Paletele ieșeau lucind din râu, una după alta. CyKid le vedea umbrele rotindu-se în fereastra bucătăriei.

După micul dejun, îngrijitorul din satul de sus veni cu o bobină de argint învelită în pânză cerată. Nessa montă firul nou și îi arătă lui Elin cum să urmărească prin geam rama, de la un capăt la celălalt. Făcură aceleași probe de rece și de cald. Instalația le trecu pe amândouă. Lăsară tubul de carton pe raft, lângă felinarul de rezervă.

Elin trase pe harta de întreținere o linie nouă, în susul dealului, către gura canalului. Marcă pe poteca uscată locul de unde se putea vedea dacă apa trece cu adevărat. Indicatorul pictat al stăvilarului încă folosea. Acum aveau și un al doilea lucru de urmărit.

Nessa îi dădu plicul vechi să-l copieze în carnețel. Lângă cele cinci cercuri, Elin desenă urechile lui CyDog. El dormise la ultimele verificări, așa că i le desenă lăsate.

CyBot o urmări. — Pe ale mele fă-le puțin mai puțin rotunde, te rog.

Elin îi desenă niște ochelari pătrați. CyBot îi studie cu mult interes.

Primarul veni la moară să întrebe dacă mai pot încerca spectacolul seara. Elin o privi pe Nessa. Nessa verifică graficul râului și măsurătorile încălzitorului. După-amiază, apa curgea regulat, iar încălzitorul pornea doar pentru scurt timp.

Plănuiră un dragon mai mic, la o oră când sera era deja caldă. Dacă încălzitorul cerea lumină, Nessa avea să elibereze maneta dragonului și să trimită lumina înapoi prin conductă.

CyKid o ajută pe Elin să-i deseneze forma. Era destul de scurt ca să se încolăcească deasupra morii. CyLuna îi dădu mustăți foarte lungi. CyUni sugeră o aripioară de aur. CyBot măsură desenul și sugeră două, căci o siluetă strâmbă l-ar fi putut supăra. Părea serios până când ochii i se curbară în semilunile lui de râs.

Elin desenă aripa a doua și lungi puțin coada, ca băiatul cu șapcă verde s-o vadă de pe pod.

La asfințit, ferestrele uliței se aprinseră primele. CyKid găsi familia băiatului și se așeză lângă ei, la zidul de lângă râu.

Nessa așteptă clopoțelul lui Elin. O bătaie. Din moară se ridică o linie de aur.

Dragonul nou era destul de mic ca să șerpuiască printre hornurile de piatră. Viră deasupra podului, cu câte o mustață lungă de fiecare parte. Băiatul cu șapcă verde arătă spre coadă când aceasta se încolăci în văzul tuturor. Era acolo, fir cu fir.

Înainte de al doilea ocol, Elin văzu semnalul încălzitorului schimbându-se. Sună de două ori. Nessa eliberă maneta. Dragonul mai flutură o dată din coadă, apoi se strânse într-un nod luminos care alunecă spre război. În seră se aprinse ghidajul, iar țevile începură să se încălzească.

Băiatul rămase o clipă cu gura căscată. Apoi arătă spre seră. — Uite-l din nou!

Vedea o dungă caldă sub un șir de umbre în formă de frunze. CyKid nu-i spuse că lumina își schimbase forma. Băiatul știa deja. Se ridică pe vârfuri să vadă dacă se mișcase vreo frunză pe masa din fund.

Când veni vremea să plece din Bramblewick, Elin îi dădu lui CyLuna un plic de hârtie. Înăuntru erau trei semințe din rezerva satului. — Plantează-le când se încălzește. Scrie-mi dacă răsare vreuna.

CyLuna puse plicul în buzunarul cu creionul. CyKid îi dădu lui Elin foaia cu însemnările despre roată. Pe ea erau o creangă de salcie desenată în grabă, schița celor două căni și un dragon cu o coadă foarte lungă. Pe margine, aproape de jgheabul pe lângă care îi scăpase cât pe ce, desenase o mică scânteiere albastră.

Elin împături foaia și o puse în carnețel. Îi însoți până la pod. Râul se despărțea în jurul insuliței și se întâlnea din nou mai jos de moară. În seră, un grădinar cerceta vlăstarul marcat. Era tot acolo, puțin mai verde decât în zori.

CyDog o luă la trap înainte, apoi se întoarse, fiindcă CyKid și CyLuna se opriseră să privească roata.

Prin pânza buzunarului, CyLuna simți cele trei semințe tari. Se întrebă câte pere avea să culeagă într-o zi în grădina ei și ce altceva începuse deja să crească acolo, fără ca ea să se fi gândit să se uite.