CyKid și mașinăria timpului

CyKid stătea pe un taburet în atelierul bunicului și încerca să numere douăsprezece bătăi fără să caște. Orologiul înalt bătu pentru ultima oară. Când să spună noapte bună, se auzi încă o bătaie. Sunetul fu atât de adânc, încât o linguriță alunecă de pe bancul de lucru.

— Treisprezece, spuse el.

În celălalt capăt al încăperii, CyLuna prinse o roată de alamă care ieșise de sub ceas. Pe marginea ei erau ferestruici pentru zilele lunii. Toate aveau câte un număr, cu excepția uneia. Marginile ei luceau, de parcă cineva tocmai scosese o piesă de acolo.

Bunicul plecase la stația meteorologică înainte de cină. Îi rugase să nu atingă ceasurile până se întorcea. Atunci li se păruse o promisiune ușor de ținut.

CyDog își lipi botul de ușă și scânci. De peste râu se auzea clopoțelul brutăriei, mai limpede decât de obicei.

Afară, felinarele luminau apa. Fereastra brutarului strălucea pe celălalt mal. Între cele două maluri însă, podul dispăruse.

CyDog alergă pe treptele de piatră și se opri chiar la margine. Se uită la CyLuna, mai făcu un pas și lătră la apă. Ieri trecuse pe acolo să cerșească o coajă de pâine.

O femeie venea de la brutărie, cu un bilet de bac în mănușă. — Ultimul bac a plecat. Mai vine unul în zori.

— Ce s-a întâmplat cu podul? întrebă CyKid.

— Aici n-a fost niciodată vreun pod.

CyLuna îngenunche. În piatră încă se vedea adâncitura în care fusese prins stâlpul porții. Își puse degetul în ea. Femeia își amintea bacul, iar CyLuna își amintea poarta. Adâncitura părea să le țină minte pe amândouă.

În atelier, CyBot lumină roata de alamă. Sub covor, o altă roată, aproape identică, era săpată în podea. Când CyKid potrivi roata în adâncitură, un colț al covorului se ridică.

Dedesubt era o trapă cu două mânere. Copiii traseră împreună. Dintre scânduri ieși un aer cald, cu miros de ulei și ploaie.

Pe o platformă se afla o mașinărie de alamă cu două scaune roșii, un cadran înalt și două șine ca tălpile unei sănii. Cornul lui CyUni lumină cupele de sticlă din jurul cadranului. Erau treisprezece. CyBot proiectă datele pe perete. Un pătrat rămase întunecat.

— Uită-te la podea, zise CyLuna. Între scară și mașinărie, bunicul tocise lemnul de atâtea drumuri. Urmele duceau mai departe, pe partea cealaltă.

Sub balamaua trapei, CyLuna găsi un bilet vechi de bac. Pe față avea o dată de acum o sută de ani, exact cea lipsă de pe roată. Pe spate, cineva desenase un pod cu trei arcade. Sub el scria data de mâine, cu un scris care semăna cu al ei.

— Pe care o credem? întrebă CyKid.

— Pe amândouă, până aflăm de ce sunt aici.

În caietul bunicului era desenul celor treisprezece cupe. O săgeată spre ultima indica „Întoarceți-vă înainte de ultima bătaie”. Mai jos, cu litere mici, scria „O dată are nevoie de un martor. Aduceți ceva ce a fost acolo”.

Biletul se potrivea în conturul de lângă cadran, dar nu intra de tot. CyLuna îl puse în haină și făgădui să-l țină uscat.

CyKid voia să sară în scaun și să învârtă toate mânerele. CyLuna îl rugă să citească din caiet în timp ce ea le verifica pe rând.

Centurile se închiseră cu două clicuri. CyBot se strânse la picioarele lor, CyDog se cuibări sub scaunul lui CyLuna, iar CyUni urcă pe platformă. O bară de protecție se ridică în jurul lor.

CyKid potrivi cadranul la data de pe bilet. Prima cupă se stinse înainte să atingă maneta.

— Deja ni se scurge timpul, spuse CyLuna.

Afară, o vâslă lovi apa. Aceeași lovitură se auzi din nou, mult mai departe. Bancul se întinse într-o dâră aurie. Pereții se topiră, iar un mal verde se repezi spre roțile mașinăriei.

Aterizară într-un șantier de bărci, printre așchii de pin. Un om cânta înăuntrul unei bărci răsturnate. Un cal își scutură coama udă. Unde trebuia să fie brutăria, un câmp de flori galbene cobora până la râu.

Douăsprezece cupe mai ardeau. Una pâlpâi, apoi își reveni. Împinseră mașinăria într-un șopron părăsit și o acoperiră cu o prelată. CyUni mătură cu coada urmele din iarbă, lăsând în locul lor o dâră de sclipici.

CyKid își închipuise că trecutul avea să fie șters ca o fotografie veche. Aici totul era mai verde și mai gălăgios ca acasă. Oamenii aceștia nici nu bănuiau că alegerile lor aveau să conteze pentru un copil de peste o sută de ani.

Sub turnul ceasului roșu se strânsese o mulțime. Ada Vale, inginera orașului, desfăcu pe o masă un plan lung și îi prinse colțurile cu pietre.

Pe hârtie se vedea un pod cu trei arcade, trepte de piatră și un stâlp potrivit pentru adâncitura găsită de CyLuna. CyKid era gata să strige că știa podul. CyLuna îl trase după o căruță. Semnul roșu de pe plan era în alt loc decât poarta de care își amintea.

Ada spuse că drumul la spital cu bacul dura patruzeci de minute pe vreme rea. Podul îl scurta la cinci. Mulțimea aplaudă. Doar un băiat rămase cu ochii pe semnul roșu. Când Ada se întoarse să răspundă la o întrebare, el împinse una dintre pietre.

Băiatul făcu planul sul și se strecură printre o căruță cu pâine și un om cu o scară. Când Ada se întoarse, pe masă rămăseseră doar trei pietre.

— De asta dispare ziua! Dacă-l oprim, podul revine! strigă CyKid și porni după el.

CyLuna îl urmă. Văzuse ceva ce CyKid ratase. Băiatului îi tremurau degetele. Strângea sulul la piept de parcă încerca să-l apere.

Băiatul trecu pe sub o boltă și dispăru după piață. CyKid zări o șapcă noroioasă într-un cui. Lângă ea mai atârnau șase. CyDog adulmecă piatra cubică. O urmă albă de făină ducea la o ușă pe care era desenată o piatră de moară.

În moară, băiatul stătea pitit după niște saci. După o tăcere lungă le spuse că se numea Tomas. Era ucenicul Adei. Curăța uneltele, copia măsurătorile și chiar el desenase semnul roșu.

— Dă-ne planul și te ajutăm să-l pui la loc, zise CyKid.

Tomas îl strânse mai tare. — I-am zis că malul s-a schimbat. Mi-a spus că ne uităm după adunare. Dar oamenii au și scos țărușii.

CyLuna se așeză pe un sac. Cât de repede hotărâseră că băiatul era vinovat de tot!

— Arată-ne ce ai văzut.

Tomas privi spre ușă. Dacă se întorcea la mal, toți aveau să afle cine luase planul. Tocmai de asta fugise toată dimineața.

Tomas îi duse pe o potecă uscată deasupra râului. De acolo, țărușul roșu părea bine înfipt într-o fâșie lată de iarbă.

— Uitați-vă dedesubt.

Din aval se vedea o scobitură întunecată. Râul spălase pământul de sub mal. Doar o plasă de rădăcini mai ținea locul unde fusese înfipt țărușul. În lumina lui CyBot căzură câteva fire de nisip, apoi o pietricică.

CyKid fusese gata să pună planul la loc fără să schimbe o linie. Acum își închipui un pod întreg sprijinit acolo. Aproape că auzea prima căruță trecând.

Tomas ascunsese hârtia fiindcă asta era tot ce putea opri. CyLuna se întrebă ce altceva ar putea opri fără să ascundă nimic.

CyLuna puse o crenguță în apa mică din interiorul cotului. CyKid folosi un băț lung ca să lase alta dincolo, de pe o margine uscată. Prima se învârti alene. A doua țâșni după cot și dispăru.

Repetară încercarea. Tomas trase în caiet săgeți mai lungi acolo unde apa purta crenguța mai repede.

— O crenguță poate avea noroc, zise CyLuna. De două ori aflăm mai mult. Ce s-ar întâmpla pe ploaie?

O picătură șterse vârful săgeții celei lungi. Dealurile din amonte se făceau cenușii. Aveau nevoie de o dovadă pe care Ada s-o poată vedea de la adăpost. CyBot se oferi să afle cât de sus ajunsese apa în anii trecuți.

O scară îngustă deasupra arhivei ducea într-o cameră plină cu hărți. Funcționarul îi lăsă să le desfacă, atât timp cât le țineau departe de lumânări.

CyBot lumină o hartă pătată. Pe vremea străbunicului bunicului, râul cotea altfel. Când CyLuna suprapuse schița lui Tomas, malul de azi căzu chiar în vechea albie.

Pe rama ferestrei, CyKid găsi o linie de alamă. Acolo ajunsese apa la cea mai mare inundație. Erau cu un etaj deasupra străzii. CyKid își închipui apa la înălțimea mâinilor sale și făcu încet un pas înapoi.

Funcționarul le împrumută o copie. CyLuna o înveli în pânză. Avea dovezi. Mai trebuia să convingă un adult ocupat să se oprească și să le privească.

În piață, Ada număra căruțele. Tomas desfăcu schița.

— Apa sapă sub mal și, dacă noi…

Un căruțaș întrebă unde să descarce. Altul voia o semnătură. Cineva adusese grinzi de lungimea greșită și voia totuși să fie plătit.

— Lasă-mi schița, spuse Ada fără să ridice capul.

Tomas o împături. Lui CyKid îi veni să strige. Atunci văzu mâinile Adei. De dimineață ținea trei treburi deodată și încă nu apucase să privească hârtia.

— Trebuie să aducem râul la ea, zise el. Să vadă cu ochii ei ce se întâmplă.

Ploaia bătea în acoperișul adăpostului. La debarcader, o barcă smucea frânghia. CyUni coborî cornul spre apă. În lumina lui, CyLuna văzu nodul alunecând pe stâlpul ud.

Strigă la barcagii de pe poteca uscată. Unul aruncă o a doua frânghie, iar celălalt o înfășură pe un stâlp mai sus. Traseră barca la mal chiar când primul nod se desfăcu.

O fetiță întrebă dacă barca o putea duce acasă. Omul clătină din cap. Bacul se oprea pe noapte. Fetița se așeză și trase mânerul coșului când într-o parte, când în cealaltă.

CyKid își aminti de cele patruzeci de minute despre care vorbise Ada. Acum drumul putea dura toată noaptea. Orașul avea nevoie de un pod. Unde îl puteau construi ca să reziste?

Ploaia îi alungă în șopron. Șapte dintre cupele mașinăriei se stinseseră. CyKid puse mâna pe cadran și îi văzu marginea prin vârfurile degetelor. Își trase mâna. Degetele se făcură iar solide, dar rămăseseră reci.

CyBot măsură energia. Ajungea pentru întoarcere. Însă, dacă ziua nu intra la loc în calendar, mașinăria urma să aleagă lumea în care o ducea data de pe roată.

CyLuna scoase biletul. Podul desenat pălea, arcadă cu arcadă.

— Ce trebuie să se întâmple astăzi ca podul să existe mâine?

Tomas știa. Consiliul aprobase o singură trecere. Până la apus, Ada avea nevoie de un plan nou și de un reper înfipt în pământ.

Omul care cânta le împrumută o tavă, nisip și două bucăți de lemn. Tomas făcu un cot ca acela de lângă țăruș. CyKid înfipse o bucată de lemn ca sprijin pentru pod.

CyLuna turnă apă. Se împrăștie în toate direcțiile. Săpară un șanț mai adânc. Apa luă curba, dar curgea prea repede, fiindcă tava era înclinată. CyKid coborî capătul până putură urmări curentul.

Nisipul se spălă de sub suportul din exterior. Lemnul se înclină și căzu. CyLuna mută al doilea suport pe porțiunea dreaptă și îi dădu cana lui Tomas. Dacă încercarea reușea din nou, el avea s-o arate.

Duseră tava în piață sub o pânză de velă. Ada veni să vadă ce construiau.

— Râul nostru, la scară mică, spuse CyLuna. Te uiți cât turnăm o cană de apă?

Ada își lăsă lista. Tomas turnă. Firicelul deveni un pârâu cafeniu. Suportul din cot se înclină. Cel din porțiunea dreaptă rămase la locul lui.

Ada ceru să încerce iar cu ambele bucăți la aceeași adâncime. CyKid îndesă nisipul, iar CyLuna ținu tava dreaptă. Suportul din exterior căzu din nou.

Ada îl scoase și îl întoarse în mâini. — Așa ceva ai văzut și pe mal?

Tomas încuviință. De data asta îl lăsară să termine ce avea de spus.

Tomas puse sulul pe masă. — Eu l-am luat. Dacă nu-l găsea nimeni, credeam că nu mai putea construi nimeni acolo.

Căruțașii tăcură. Ada puse o piatră din tavă pe plan, ca să-l țină deschis.

— Ai avut dreptate în privința malului. Dacă pierdeam măsurătorile, o luam de la capăt pe ploaie. Data viitoare, arată-mi ceva ce pot vedea.

— Ți-am adus o schiță.

Ada privi îndoitura din caiet. — Așa e. Trebuia să mă opresc.

Puse rigla de-a latul unei porțiuni mai drepte a râului. Drumul urma să ocolească moara mai larg. Înainte să mute semnul roșu, trebuia să afle ce se afla sub iarbă.

Urcară pe potecă spre noul loc de trecere. Apa curgea acolo în dâre late și line. Ada lovi pământul cu tija de măsurat și auzi ceva mai tare decât mâlul.

CyDog săpă lângă un smoc. După câteva lovituri de labă dezgropă marginea unei pietre. CyUni coborî lumina. Sub iarbă se întindea o poliță de stâncă.

Ada verifică mai multe locuri înainte să zâmbească. O singură piatră zdravănă nu ajungea. Aici însă stânca se întindea de-a lungul malului, cu pământ solid deasupra.

Tomas desenă în caiet drumul nou. Era mai lung și cerea mai multă piatră. Lucrul putea totuși să înceapă chiar astăzi.

Ada întinse o copie proaspătă lângă trecere. Tomas însemnă stânca, CyLuna ținu rigla, iar CyKid desenă curba drumului. În sfârșit, podul arăta ca un lucru pe care-l puteau construi.

Vântul smulse planul vechi de sub piatră. CyKid se aruncă după el și prinse un colț. Hârtia se rupse. În mâna lui rămăsese doar semnul roșu din locul vechi.

Se întoarse, convins că Ada avea să se supere. Ea ținea planul nou cu ambele palme. Înainte să coboare la mal, copiase măsurătorile pe o foaie de rezervă, prinsă sub prima.

CyKid privi peticul. Copia îi luase Adei două minute. Le salvase o zi întreagă.

Echipa aduse reperul de piatră la polița de stâncă. Era greu, așa că puseră o pârghie lungă peste o grindă. Doi oameni traseră de capăt. Pârghia se mișcă cât un deget și se blocă.

În raza lui CyBot văzură o piatră înțepenită. Tomas o împinse cu o prăjină de pe terenul uscat, în timp ce CyLuna ținea lumina. Reperul se ridică.

Atunci un căruțaș strigă de pe potecă. Barcagiii își legaseră bărcile acolo, la adăpost. Dacă așezau reperul, o frânghie rămânea prinsă sub el.

Tomas strigă primul să se oprească. De data asta, oamenii de la pârghie se opriră.

CyLuna îi puse biletul în mână lui CyKid. — Vezi cât timp ne-a rămas.

În șopron mai ardeau două cupe. Biletul se simțea subțire ca o frunză uscată. Podul aproape dispăruse de pe el. Data de mâine încă se vedea.

Putea să plece cât mai avea drum deschis spre casă. O clipă, n-ar fi vrut decât să audă un ceas cunoscut și să-l găsească pe bunicul făcând ceai.

Prin ușă îl văzu pe Tomas în ploaie. Înapoiase planul și îi arătase Adei ce făcea râul. Acum încerca să convingă un om de două ori cât el să mute o barcă ce nu-i aparținea.

CyKid împături biletul și ieși. Încă putea fugi la timp. Mai putea rămâne cât să-l ajute pe Tomas să se facă auzit.

Tomas știa că două bătăi ale clopotului îi adunau pe barcagii în piață. Nu avea voie să tragă de frânghie fără încuviințarea inginerei.

— Ai voie! strigă Ada de la mal.

Tomas urcă în fugă scara în spirală. Jos, CyLuna ținea felinarul deasupra capului. CyKid se uita la trecere.

Frânghia era udă lângă arcada deschisă. Tomas o apucă cu ambele mâini și trase. Așteptă să se stingă sunetul, apoi trase iar, ca nimeni să nu se înșele. În piață se ridicară fețele. Barcagiii își înșfăcară hainele și coborâră spre apă.

Barcagiii dezlegară bărcile și le mutară mai sus. Echipa coborî reperul, iar Ada îl potrivi după planul revizuit. Vârful zgârie piatra, alunecă în gaura pregătită și se opri.

Tomas încercă să-l clatine. Nu se mișcă.

CyLuna ținu lampa cât CyKid desenă reperul și curba drumului. Ada adăugă treptele de la capătul podului. Încăpea și un stâlp pentru poartă.

— Mâine aducem primele pietre.

Pe bilet apăru prima arcadă. Apoi a doua și a treia. CyKid i-l arătă o clipă lui Tomas. Dincolo de piață, orologiul începu să bată. Trebuiau să fugă.

Ajunseră la șopron cu apă în pantofi. În ultima cupă ardea un punct cât un vârf de ac. CyUni era lângă platformă. CyDog sări la picioarele copiilor.

Tomas se opri în prag și îi întinse lui CyKid schița de la mal. Lângă reper desenase conturul unei mâini.

— Mâna mea e prea mică pentru piatră. Poate mi-o cioplesc pe o placă.

CyKid luă desenul și se așeză. CyLuna blocă bara. Prin ploaie, Tomas ridică aceeași mână mică de rămas-bun.

CyKid trase maneta. Nimic. Mașinăria aștepta martorul zilei. Biletul era în buzunar cu schița și o grămadă de apă de ploaie.

Deasupra mașinii se deschiseră două priveliști ale râului. Într-una trecea un bac între maluri noroioase. În cealaltă, podul stătea în lumina dimineții. Cadranul oscila între ele.

CyKid găsi biletul. Cerneala cursese. Nu mai vedea care parte purta data veche.

CyLuna îl ținu în dreptul conturului luminos. Un colț avea o crestătură, ca biletele vechi ale femeii. Întoarse colțul către semnul din caietul bunicului și biletul intră în fantă.

O răsuflare, cele două râuri rămaseră suspendate împreună. Apoi bacul pluti mai departe pe unul, iar celălalt umplu fereastra atelierului. Ultima cupă se stinse. CyKid ținu schița întinsă între palme, în timp ce camera se învârtea.

Atelierul se întoarse, lucru cu lucru. Taburetul era lângă orologiu. Lingurița zăcea unde căzuse. Ceainicul bunicului zdrăngănea lângă perete.

CyBot își aprinse lumina și spuse că vedea toate degetele lui CyKid. Băiatul le numără de două ori.

Roata de alamă avea acum numere în toate ferestrele. CyLuna încercă s-o rotească. Data lipsă era prinsă în mecanism. De afară se auzi huruitul cunoscut al unei roți de căruță. Trecea peste ceva solid.

CyDog alergă la ușă și lătră. Nimeni nu-i spuse să aștepte. Orașul se trezea, iar lumina râului semăna cu cea văzută prin mașinărie.

În zori, podul era acolo. Se afla puțin mai departe decât îl ținea minte CyKid. Drumul vechi se curba spre el, întocmai cum desenase Tomas.

Traversară încet. CyDog se opri să miroasă o coajă de pâine. Pe zidul celălalt, o plăcuță de bronz purta urma unei mâini de copil. Lângă numele Adei era al lui Tomas. Rămăsese să lucreze la pod. Orașul își amintea de el.

CyKid puse palma peste urmă. Erau aproape de aceeași mărime. Un băiat cu o mână ca a lui ajutase la alegerea locului în care un pod avea să stea o sută de ani.

CyLuna găsi adâncitura din prima treaptă. Acum ținea un stâlp. Mângâie piatra o dată și-l urmă pe CyDog către brutărie.

În atelier, CyLuna agăță schița lui Tomas lângă o fotografie cu bunicul pe pod. În poză, urma mâinii era deja acolo. De câte ori o privise fără s-o vadă?

CyKid se pregătea să facă ceai când zări un colț pal sub ușă. Pe plic era imprimată o pasăre de argint, cu o aripă strânsă și cealaltă ridicată.

Deschise ușa. Afară nu era nimeni. Pe prag strălucea o pană argintie. Avea o balama în loc de cotor.

CyLuna întoarse plicul. Era adresat amândurora. Literele se aplecau spre dreapta, așa cum scria ea când se grăbea.

Scrisoarea era datată peste o sută de ani. CyLuna își recunoscu scrisul înainte de semnătură. Recunoscu și punctul pe care-l punea mereu după nume, chiar când nu era nevoie.

Înăuntru era o singură propoziție.

„Când ajungeți aici, să nu-l lăsați să repare ziua de mâine.”

CyKid citi din nou. — Pe cine?

De la fereastră se auzi un clic. Dincolo de chipurile lor oglindite în geam se ridica un oraș argintiu, chiar în locul brutăriei. Pe cel mai înalt acoperiș stătea o pasăre mecanică. Își desfăcu aripile și întoarse capul drept spre CyLuna.

CyKid închise ușa. CyLuna luă caietul bunicului și-l deschise la o pagină albă.

Auziră amândoi ceasul începând să bată.