CyLuna și steluța rătăcită

CyLuna își alegea o poveste de culcare când ceva ciocăni în fereastră.

Nu era o creangă. Nici ploaia.

Pe pervaz stătea o steluță aurie. Cele cinci colțuri îi tremurau într-o lumină care nu strălucea mai tare decât o lumânare.

CyLuna deschise fereastra joasă.

— Te-ai rătăcit?

Steaua clipi o dată.

CyKid veni să vadă. CyBot își potrivi lampa să lumineze mai blând. CyDog ridică capul de pe covoraș, iar CyUni apăru dincolo de florile grădinii.

— Îmi amintesc că am coborât, șopti steaua. Nu-mi amintesc unde e locul meu.

CyLuna își puse cartea deoparte. În seara aceea, o poveste venise s-o găsească pe ea.

În grădină, CyLuna își ținu mâinile căuș sub stea. Strălucirea ei îi încălzea palmele fără să le ardă.

— Cum să te numim? întrebă ea.

Steaua se gândi.

— Nici asta nu-mi amintesc.

— Ar fi bine să-ți spunem Lumi până îți amintești?

Steluța străluci mai tare.

— Îmi place Lumi.

CyKid își aduse busola. CyBot deschise un ecran pentru sunete. CyDog se așeză lângă genunchii CyLunei, iar CyUni se aplecă destul de aproape încât lumina ei blândă să-i cuprindă pe toți.

— Încă nu știm drumul, spuse CyLuna. Dar nu va trebui să-l cauți singură.

Tremurul lui Lumi se mai liniști puțin.

Lumi închise ochii.

Deasupra mâinii CyLunei apărură cinci mărgeluțe de lumină.

Lumină, lumină. Pauză. Lumină, lumină, lumină.

— Parcă mi-e cunoscut, șopti Lumi. Ca sfârșitul unui cântec.

CyKid numără sclipirile pe degete. CyBot înregistră intervalele dintre ele.

— Două, o pauză, apoi trei, spuse CyLuna.

— S-ar putea să fie important, răspunse CyBot. Să păstrăm și pauza.

Urechile lui CyDog tresăreau la fiecare bătaie. CyUni lăsă micul șir de lumini să strălucească fără să adauge mai multă lumină.

Nu aveau nicio adresă, niciun nume pentru casa lui Lumi și nicio hartă terminată.

Dar aveau ceva ce puteau recunoaște dacă apărea din nou.

CyBot întinse o hartă albastră deasupra mesei din grădină.

Constelațiile se arcuiau pe ea ca niște desene făcute din lumini îndepărtate. CyLuna o ținea pe Lumi lângă hartă, iar CyKid compara harta cu cerul adevărat.

Aproape de orizont, un mic șir arcuit de stele era incomplet.

— Acolo ar putea fi casa ta, spuse CyKid.

— Ar putea, încuviință CyLuna.

Lumi privi locul gol. Scoase o sclipire slabă, plină de speranță, dar niciun răspuns sigur.

CyBot însemnă locul fără să închidă restul hărții.

— O posibilitate, spuse el. Nu o promisiune.

Deasupra zidului grădinii, o molie argintie își desfăcu aripile și ascultă cele cinci bătăi mărunte.

O formă luminoasă sclipea în ochiul puțin adânc de apă de rouă din grădină.

— Uitați! spuse CyKid. O lumină exact ca aceea de pe hartă.

Lumi pluti spre propria reflexie.

CyLuna îngenunche pe malul uscat. Forma strălucitoare se curba ca un zâmbet argintiu. Lumi avea cinci colțuri aurii.

Fata privi în sus.

Sus, deasupra lor, atârna secera lunii.

— Apa ne arată ceva adevărat, spuse ea. Dar poate că nu ceea ce am crezut la început.

CyKid râse încetișor.

— Era cât pe ce să urmez o reflexie.

CyDog adulmecă marginea, apoi privi și el cerul.

Steluța rămase în siguranță, lângă mâna CyLunei.

Molia argintie se așeză pe arcada grădinii.

Aripile i se deschiseră și o cărare subțire de lumină se înălță printre nori.

— Duce spre stelele arcuite? întrebă CyLuna.

Molia bătu din aripi de două ori, făcu o pauză, apoi bătu de trei ori.

Lumi răspunse în același ritm.

CyBot compară cele două șiruri. CyKid verifică dacă primele trepte erau late și stabile. CyUni trecu în față, iar CyDog așteptă lângă CyLuna.

— Câte o porțiune pe rând, spuse CyKid.

Pășiră împreună pe cărarea argintie.

În urma lor, felinarele grădinii se făceau mici. În față, un pod din piatra-lunii licărea prin ceața de culoarea lavandei.

Podul se întindea peste o vale de nori pufoși. Balustrade luminoase se arcuiau de-a lungul ambelor margini, dar câteva dale dintre ele erau întunecate.

CyKid se opri înaintea primei dale slab luminate.

CyBot cercetă drumul din față.

— Podul este aici. Luminile care ne călăuzesc dorm.

— Le putem trezi? întrebă CyLuna.

Lumi pâlpâi în palma ei. Două sclipiri. O pauză. Încă trei.

O dală răspunse cu o slabă strălucire argintie.

CyUni rămase nemișcată, păstrând luminat începutul podului. CyDog se așeză în loc să fugă înainte.

CyLuna privi prima lumină, apoi pe Lumi.

Poate că steluța adusese cu ea o cheie fără să știe.

CyLuna bătu în palmă ritmul pe care și-l aminteau.

Două bătăi. O pauză. Trei bătăi.

Prima dală se lumină. Apoi următoarea.

CyKid numără cinci lumini argintii blânde de-a lungul podului. CyBot verifică intervalele dintre ele.

— Din nou, exact ca înainte, șopti CyLuna.

Bătu ritmul încă o dată. Următorul grup se trezi sub o undă blândă de lumină.

Strălucirea lui Lumi deveni mai statornică.

— Știam ceva, spuse ea, parcă surprinsă.

— Știai, răspunse CyLuna. Chiar și atunci când nu-ți puteai aminti totul.

Podul străluci până la celălalt capăt. CyDog se ridică, gata să-i urmeze, dar își așteptă prietenii.

Traversară încet, între balustradele argintii.

CyKid o ținea pe CyLuna de mâna liberă. Lumi plutea deasupra celeilalte palme. CyBot plutea alături de ei, CyDog tropăia aproape, iar CyUni îi urma cu pași ușori și atenți.

Dincolo de pod se afla un sătuc cuibărit pe terase de nori.

Felinare de hârtie atârnau deasupra ușilor împodobite cu flori. Cele mai multe răspândeau o lumină caldă. O căsuță rămânea întunecată.

— Am putea merge mai departe, spuse CyKid.

CyLuna privi intrarea neluminată.

Acolo stătea un pârș mic, ținând un felinar deschis în amândouă lăbuțele.

— Sau, spuse ea, am putea întreba dacă cineva are nevoie de puțină lumină.

Lumi privi gânditoare spre ușă.

Mustățile pârșului tremurau.

— Luminița din felinarul meu s-a stins, spuse păzitorul. Nu văd treapta destul de bine ca să-i repar suportul slăbit.

CyBot îngenunche să-l cerceteze. CyKid ținu nemișcat cadrul felinarului.

Lumi privi de la intrarea întunecată spre prieteni.

— Sunt doar o steluță.

— Aceasta este doar o mică intrare, spuse CyLuna.

Își ținu palma lângă felinarul deschis, lăsând-o pe Lumi liberă să se miște.

O strălucire mică și caldă se întinse peste suport.

Pentru prima dată în acea noapte, Lumi încetă să privească spre lucrul cel mai strălucitor de pe cer.

Privi ceea ce putea atinge propria ei lumină.

În lumina blândă a lui Lumi, CyBot găsi suportul slăbit. CyKid ținu cadrul nemișcat, iar pârșul își așeză mica lampă la loc.

Felinarul lumină din nou.

Lumi pluti afară din cadrul deschis și se întoarse la mâna CyLunei.

— Mulțumesc, spuse păzitorul.

CyDog dădu din coadă cu atâta însuflețire, încât o panglică de hârtie dansă lângă nasul lui.

CyLuna privi pătratul cald de lumină pe care felinarul îl așternea pe prag.

Lumi nu se făcuse mai mare. Nu se transformase în lună.

Dar zâmbea.

— Am putut vedea ce era de făcut, șopti steaua. Și altcineva a putut vedea fiindcă eu eram aici.

O rafală jucăușă se strecură în grabă printre căsuțe.

Panglicile de hârtie se ridicară. CyDog țopăi după una. Harta albastră a lui CyBot, lăsată liberă pe masă, se înălță și pluti spre arcada grădinii.

— Harta mea!

CyKid îi ajunse marginea care plutea jos, dar vântul i-o îndoi peste mână.

— Nu toți deodată! strigă CyLuna.

O ținu pe Lumi aproape. CyUni sprijini felinarul, iar CyBot prinse cealaltă margine. Împreună, coborâră harta pe masă.

CyDog se întoarse cu panglica nevinovată, părând mulțumit de propria lui salvare.

Râseră, apoi verificară dacă erau cu toții încă alături.

Veselia nu trebuia să-i poarte departe unii de alții.

Păzitorul felinarului le arătă o cărare adăpostită spre un golf de nori în formă de semilună.

Pereții lui de cristal se arcuiau în jurul unui spațiu deschis și liniștit.

Lumi pâlpâi: două bătăi, o pauză, trei.

Peretele răspunse cu cea mai firavă sclipire.

CyLuna nu o acoperi cu vorbele. CyKid își coborî busola. CyBot opri mișcarea luminoasă de pe ecranul său.

Din nou, cele cinci bătăi mărunte străbătură golful.

Colțurile lui Lumi tremurară, recunoscând ceva.

— Am mai auzit răspunsul acesta.

CyUni își domoli lumina coamei. CyDog își sprijini bărbia pe lăbuțe.

Cu cât prietenii se linișteau mai mult, cu atât puteau desluși mai bine micul răspuns.

Cinci fire aurii se desfăcură din colțurile lui Lumi.

Se întinseră spre orizont, unde constelația arcuită și incompletă atârna deasupra norilor.

CyBot își roti harta până când arcul ei se potrivi cu cerul.

CyKid privi de la hartă spre fire.

— Se potrivesc.

— Și ritmul se potrivește, spuse CyLuna.

Lumi străluci mai tare, cu un sentiment care era aproape o amintire.

— Făceam parte din ceva arcuit. Ne răspundeam unii altora.

Prietenii aveau acum mai mult decât o presupunere plină de speranță: forma, direcția și ritmul arătau toate același drum.

Dincolo de golf, un lac argintiu stătea nemișcat sub stele.

Se opriră pe malul lat și uscat al lacului lunii.

Apa cuprindea întregul cer: constelații strălucitoare, nori argintii și luna însăși.

Lumi pluti mai jos.

Printre atâtea reflexii, luminița ei era greu de văzut.

— Dacă nu au nevoie de mine? șopti ea.

CyKid privi cerul uriaș. CyBot își împături harta pe jumătate. Până și coada lui CyDog încremeni.

CyLuna nu-i aminti de intrarea luminoasă la care ajutaseră. Nu încă.

Mai întâi se așeză lângă steluță.

— Pare că te simți singură, spuse ea.

Lumi pluti mai aproape de palma ei.

Să fii înțeles nu era același lucru cu a-ți găsi casa. Dar făcea clipa următoare mai ușoară.

Se așezară pe o bancă netedă deasupra lacului.

— Uneori mă simt mică în fața unei aventuri mari, îi spuse CyLuna lui Lumi. Mi se pare că toți ceilalți știu ce să facă.

CyKid se întoarse spre ea.

— Nici eu nu știu întotdeauna, spuse el. Uneori sunt doar primul care își spune presupunerea.

Privirea lui CyBot se îmblânzi.

— Iar eu trebuie să-mi schimb presupunerile când aflu mai multe.

CyDog se lipi de piciorul CyLunei. CyUni făcu un adăpost cald de lumină în jurul băncii.

Lumi ascultă.

Prietenii nu deveniseră mai puțin curajoși spunând adevărul.

Făcuseră mai mult loc unii pentru alții în mijlocul aventurii.

CyLuna își făcu mâinile căuș în jurul lui Lumi, ferind-o de cele mai strălucitoare reflexii ale lacului.

— Pot să încerc ceva? întrebă ea.

CyBot își coborî lampa. CyUni își domoli strălucirea.

În umbra blândă, pe marginile lui Lumi apărură cinci sclipiri minuscule. Fiecare avea locul ei.

CyKid se aplecă mai aproape.

— Erau acolo tot timpul.

Lumi își privi colțurile cu uimire.

Încercase atât de mult să egaleze cel mai strălucitor lucru din jur, încât nu-și observase propriul desen de lumină.

CyLuna își desfăcu puțin mâinile.

— Nu trebuie să facem totul mai luminos, șopti ea. Uneori putem face puțin loc ca să vedem.

Un șir de trepte argintii se înălța de pe malul uscat al lacului spre constelația arcuită și întunecată.

CyBot compară cele cinci sclipiri ale lui Lumi cu locurile libere de pe hartă.

Un punct de pe cer era gol. În jurul lui, patru lumini liniștite alcătuiau începutul unui arc cunoscut.

Lumi bătu de două ori, făcu o pauză, apoi bătu de trei ori.

Cele patru lumini răspunseră la aceleași intervale.

CyLuna simți un mic fior de bucurie.

— Nu-ți cer să strălucești mai tare decât ele, spuse ea. Îți răspund.

CyKid verifică prima treaptă lată.

Drumul în sus începea să semene mai puțin cu o încercare și mai mult cu o primire călduroasă.

La primul popas, două scări se arcuiau printre nori.

Una scânteia puternic. Luminile ei clipeau fără pauză.

Cărarea mai liniștită strălucea de două ori, aștepta, apoi strălucea de trei ori.

CyKid aproape că arătă spre scara orbitoare.

Apoi o privi pe CyLuna.

Ea o ținu pe Lumi lângă cele două șiruri de lumini.

CyBot le compară. CyDog adulmecă o treaptă caldă de la marginea cărării mai liniștite. CyUni așteptă până când priviră toți.

— Drumul mai luminos este frumos, spuse CyKid. Dar acesta se potrivește cu indiciul nostru.

Împreună, aleseră scara mai liniștită.

Frumusețea îi putea îndemna să privească. Ritmul îi ajuta să hotărască.

O ceață albastră și blândă acoperea ultimele trepte.

CyKid se opri pe platforma largă.

— Nu văd limpede următoarea porțiune.

CyBot își verifică harta. Ritmul lui Lumi arăta în continuare în sus, dar o direcție nu era același lucru cu o treaptă văzută limpede.

Așa că se odihniră.

CyDog se ghemui lângă balustradă. CyUni urmări ceața. CyLuna o ținu pe Lumi fără să-i ceară să strălucească mai tare.

— Dacă așteptăm, vom ajunge prea târziu? șopti steaua.

— Putem privi din nou peste puțin timp, spuse CyLuna.

Urmăriră ceața albastră plutind încet peste lac.

Faptul că se odihneau nu însemna că nu le mai păsa de călătorie.

Ceața se subție.

Apărură trepte late, argintii, care duceau spre un balcon de nori chiar sub stelele arcuite.

Lumi străluci mai tare, apoi se apropie de mâinile CyLunei.

— Dacă mă duc acasă, întrebă ea, veți mai fi prietenii mei?

CyLuna simți o mică durere sub coaste. Sperase că steluța ar mai putea rămâne puțin.

— Da, spuse ea. Chiar dacă nu vom putea sta pe aceeași bancă.

CyKid se așeză lângă ea. CyBot ridică o mână argintie. Urechile lui CyDog se aplecară înainte, iar CyUni lumină ultimele trepte.

Să-ți găsești casa putea fi o bucurie.

Iar să-ți iei rămas-bun putea fi totuși greu.

Amândouă puteau fi adevărate.

Pe balconul de nori, CyLuna își deschise mâinile.

Lumi se înălță încet.

Două bătăi. O pauză. Trei.

Cele patru lumini care așteptau răspunseră.

Apoi Lumi se așeză în punctul gol dintre ele. Un mic arc auriu deveni întreg.

Nimic nu explodă. Luna nu se întunecă. Celelalte stele nu dispărură.

O mică lumină își găsise propriul loc.

De jos, desenul semăna cu un zâmbet blând.

CyLuna făcu semn cu amândouă mâinile. CyKid zâmbi larg. Ochii lui CyBot se făcură două semiluni vesele, iar CyDog scoase un lătrat încet.

CyUni privi cerul sclipind.

Lumi nu era steaua cea mai strălucitoare.

Era steaua pe care ei o cunoșteau.

Cărarea argintie îi conduse lin înapoi în grădină.

CyBot își împături harta. CyKid își închise busola. CyDog tropăia somnoros lângă CyLuna, iar CyUni îi urma printre flori.

La arcadă, CyLuna privi înapoi.

Mica constelație arcuită strălucea deasupra acoperișului.

— Credeam că a ajuta înseamnă să știi răspunsul, spuse ea.

— Tu ce crezi acum? întrebă CyKid.

CyLuna se gândi la pod, la felinar, la lac și la ceața în care așteptaseră.

— Poate că ajutorul începe uneori prin a rămâne lângă cineva în timp ce căutăm.

CyBot păstră gândul acela împreună cu harta.

Felinarele grădinii se legănau într-o adiere blândă.

Și pe ei îi așteptase casa.

Înapoi în camera ei, CyLuna își trase pătura sub bărbie.

CyKid stătea lângă pat. CyDog se ghemuise pe covoraș, CyBot se odihnea în liniște, iar culorile blânde ale lui CyUni licăreau dincolo de fereastra spre grădină.

Sus pe cer, un mic punct auriu clipi de două ori, făcu o pauză, apoi clipi de trei ori.

CyLuna zâmbi.

Nu trebuia să numere fiecare stea. Nu trebuia să strălucească la fel de tare ca luna.

În seara aceea, o mică lumină își găsise drumul spre casă. Iar o fetiță învățase că bunătatea ei putea ajunge mai departe decât puteau ajunge mâinile ei.

— Noapte bună, Lumi, șopti ea.

Sfârșit. Somn ușor, micule explorator.