CyBot și codul bunătății

CyBot lucra de când începuseră să cânte primele păsări.

Pe masa din atelier se afla o mașinărie mică, turcoaz și aurie. Avea un întrerupător rotund, trei luminițe și un difuzor în formă de floare.

— Cea mai nouă invenție a mea, anunță el. O mașinărie de înveselit!

CyKid se aplecă mai aproape. CyDog adulmecă o panglică atârnând, iar CyUni privi cum luminițele se trezeau una câte una.

CyLuna sosi cu zmeul ei preferat din hârtie, împodobit cu bine-cunoscuta lui stea aurie.

— O să facă vântul să sufle? întrebă ea.

— Chiar mai bine, spuse CyBot. Cred că îi poate face pe toți fericiți.

Își așeză un deget argintiu pe întrerupător.

Verificase fiecare fir.

Mai era un lucru pe care încă nu îl verificase.

Mașinăria cântă o melodie veselă. Culori blânde se încolăceau în aer ca niște panglici dansatoare.

CyKid râse. CyDog încercă să prindă o scânteiere care nu era cu adevărat acolo.

Dar CyLuna ședea tăcută lângă masă.

O ruptură străbătea unul dintre panourile zmeului ei. Hârtia se desprinsese de cadru și atârna.

CyBot puse din nou melodia.

CyLuna părea în continuare tristă.

El făcu luminițele puțin mai strălucitoare. Ea își trase zmeul mai aproape de genunchi.

CyUni se întoarse spre ea. CyDog nu mai alergă după scânteieri.

Aceeași melodie ajunsese la urechile tuturor.

Dar nu ajunsese la fiecare în același fel.

CyBot verifică întrerupătorul. Luminițele funcționau. Difuzorul funcționa. Până și cel mai mic fir era la locul lui.

— Nu înțeleg, spuse el.

CyKid se așeză lângă el.

— Ce sperai să facă mașinăria?

— Să o ajute pe CyLuna să se simtă mai bine.

— Ai întrebat-o de ce are nevoie?

CyBot își ridică privirea de la mașinărie.

CyLuna urmărea cu un deget marginea ruptă a zmeului. CyDog se odihnea lângă pantoful ei. CyUni stătea liniștită lângă bancă.

CyBot privise cu multă atenție.

Dar privise numai la invenția lui.

Își plie ecranul cu unelte și se întoarse spre prietena lui.

CyBot opri melodia.

Ultima panglică de culoare se stinse deasupra mesei de lucru.

Îngenunche într-un loc din care CyLuna îi putea vedea chipul.

— Ai vrea o glumă, întrebă el, ajutor cu zmeul sau pe cineva care să stea lângă tine?

CyLuna trase ușor aer în piept.

— Mai întâi, stai cu mine.

— Bine.

CyBot se așeză pe bancă. CyKid așteptă în apropiere. CyDog se lipi de piciorul CyLunei, iar CyUni îi feri de soarele cel mai puternic, ținându-le umbră.

Nimic nu clipea. Nu se auzea nicio muzică.

Pentru un robot căruia îi plăcea să facă lucruri folositoare, să stea nemișcat se dovedi surprinzător de greu.

Totuși, rămase acolo.

O vreme, ascultară frunzele foșnind deasupra băncii.

Apoi CyLuna vorbi.

— Am făcut zmeul acesta cu CyKid înaintea primei noastre mari aventuri. Culorile sunt toate diferite, dar își au locul împreună.

CyBot privi din nou panoul rupt.

Nu era doar hârtie stricată. Purta în ea o amintire.

— Credeam că ai nevoie de ceva vesel, spuse el.

— Mi-au plăcut culorile tale, răspunse CyLuna. Dar aveam nevoie să le observi și pe ale mele.

CyKid zâmbi blând de lângă masă.

CyDog căscă și rămase aproape.

CyBot își salvă un gând nou: o problemă poate ascunde în ea o poveste.

După o vreme, CyLuna ridică zmeul.

— Am putea încerca să îl reparăm acum?

Ochii lui CyBot se luminară, dar își ținu mâinile nemișcate până când ea întinse zmeul pe masa de lucru.

CyKid ținu cu grijă un colț. CyUni sprijini cealaltă parte.

Cadrul era bun. Un panou de hârtie era rupt, iar sfoara se desprinsese aproape de vârful de jos.

CyLuna ridică steaua veche, care se dezlipise în jurul hârtiei rupte, și o așeză lângă cadru.

— Un petic și un nod nou ar putea ajuta, spuse CyKid.

— Aș vrea să păstrez culorile, spuse CyLuna.

CyBot încuviință.

— Atunci, păstrarea culorilor face parte din planul nostru.

Pentru prima dată în acea dimineață, planul lui începea cu răspunsul altcuiva.

Așezară la îndemână hârtie, panglică moale, lipici și o rolă de sfoară.

CyKid verifică cadrul. CyBot aranjă materialele astfel încât toată lumea să poată ajunge la ele.

CyLuna arătă spre panoul rupt.

— Avem nevoie de ceva care să acopere ruptura fără să ascundă întregul zmeu.

CyUni ținu hârtia întinsă, apăsând ușor cu o copită. CyDog se așeză lângă sacul cu materiale, de parcă ar fi fost o comoară foarte importantă.

Nu exista un singur buton minunat pentru treaba aceasta.

Erau mai multe lucruri mici de făcut.

CyBot descoperi că îi plăcea să știe care parte avea să ajute — și care putea aștepta.

Pe un raft jos din grădină se afla un teanc de hârtii frumoase, puse deoparte.

CyKid întinse mâna spre o foaie turcoaz, apoi se opri.

— Este a ta, CyLuna?

Ea încuviință.

— Am păstrat-o pentru ceva special.

— Putem folosi o parte pentru petic?

CyLuna răsfoi singură foile.

— Poate. Lasă-mă să aleg.

CyBot o privi comparând culorile. El ar fi putut lua repede o foaie. Întrebarea luase mai mult timp.

Dar lămurise și ceva important: hârtia era a ei și ea avea dreptul să aleagă.

CyDog așteptă răbdător lângă raft.

Coama lui CyUni se mișcă în prima adiere ușoară a după-amiezii.

CyKid ținu deasupra zmeului un petic mare, turcoaz.

— Acesta ar acoperi ruptura.

CyLuna ridică ușor o mână.

— Așa este. Dar ascunde colțișorul galben pe care voiam să îl păstrez.

CyKid coborî peticul.

— Mulțumesc că mi-ai spus.

Lângă teancul de hârtie se afla o stea aurie, proaspăt decupată. CyLuna o așeză peste ruptură. Vârfurile ei ajungeau până la marginile rupte fără să acopere culorile pe care le iubea.

CyBot privi ambele petice.

Prima idee fusese chibzuită. Doar că nu se potrivea tuturor cerințelor.

Schimbarea ideii nu însemna că CyKid dăduse greș.

Însemna că ascultaseră.

CyLuna alese steaua aurie cea nouă pentru a o înlocui pe cea veche, dezlipită.

CyBot sprijini cadrul zmeului. CyKid ținu un colț nemișcat, în timp ce ea netezi cu grijă peticul peste ruptură.

Auriul străluci între roșul-coral și turcoaz.

— Acum arată altfel, spuse CyLuna.

— Altfel într-un fel care îți place? întrebă CyBot.

Ea zâmbi.

— Da.

CyDog lătră scurt, mulțumit. CyUni ținu marginea nemișcată cât timp se prindea lipiciul.

Peticul nu se prefăcea că nu se întâmplase nimic.

Devenea parte din noua poveste a zmeului.

Apoi vântul din grădină își schimbă direcția.

O panglică desprinsă se ridică lângă mâna lui CyBot, iar rola de sfoară începu să se rostogolească.

O rafală vioaie străbătu grădina atelierului.

Bucățele de hârtie se înălțară. Panglicile fluturară. CyKid ținu zmeul nemișcat, iar CyLuna prinse o foaie purtată de vânt.

CyBot întinse mâna spre rola de sfoară.

Prea târziu.

Se rostogoli pe sub bancă, traversă cărarea și porni spre gardul viu, scund.

Urechile lui CyDog se ridicară brusc. El urmări sunetul rostogolirii, dar se opri lângă poarta grădinii.

— Avem nevoie de sfoara aceea pentru festival, spuse CyKid.

CyBot se uită la mașinăria lui.

Într-un compartiment se afla o plasă pliată pentru prins panglici.

O făcuse pentru materialele de lucru împrăștiate.

Era atât de nerăbdător să ajute, încât mâna lui argintie se mișcă înainte să apuce să pună următoarea întrebare.

Plasa moale se desfăcu cu un pocnet vesel.

Prinse o panglică.

Prinse spătarul unui scaun de grădină.

Iar o margine liberă se așeză ușor peste coama lui CyUni.

CyUni rămase nemișcată.

— Te rog, oprește-te.

CyBot se opri.

Pentru o clipă, ochii lui luminoși deveniră două punctulețe albastre.

— Încercam să ajut.

— Știu, spuse CyLuna. Și trebuie să descurcăm toate acestea.

CyKid puse zmeul jos, în siguranță. CyDog se așeză lângă scaun în loc să tragă de plasă.

Rola de sfoară era tot de negăsit.

Acum mai aveau o sarcină: să îndrepte ceea ce schimbase propria lor faptă.

CyBot opri mașinăria.

— Îmi pare rău, CyUni. Am folosit plasa fără să verific unde avea să ajungă.

Nu îi ceru să zâmbească înainte să o ajute.

CyKid și CyLuna ridicară firele libere, unul câte unul. CyBot ținu scaunul nemișcat. CyDog așteptă până când o panglică ajunse în siguranță pe pământ.

În cele din urmă, coama lui CyUni fu eliberată.

— Mulțumesc că te-ai oprit, spuse ea.

CyBot strânse plasa la loc.

Scuzele lui nu desfăcuseră singure încurcătura.

Îl ajutaseră să înceapă munca de a o îndrepta.

Apoi CyDog se întoarse spre poartă și lătră o dată, încetișor și plin de speranță.

Îl urmară pe CyDog spre gardul viu.

Pe cărarea largă, o aricioaică mică stătea lângă un cărucior de lemn plin cu panglici. O roată era rezemată de o piatră netedă.

— Bună, spuse CyLuna.

— Bună. Eu sunt Hazel, răspunse aricioaica. Șorțul ei bej era presărat cu mici cârlionți de hârtie.

CyBot observă roata desprinsă și aproape că întinse mâna spre ea.

Apoi își aminti glasul liniștit al lui CyUni.

Își ținu mâinile pe lângă corp.

— Ai vrea puțin ajutor?

Hazel ridică privirea, surprinsă și bucuroasă.

— Da. Dar lasă-mă să îți arăt piesa care tot alunecă.

CyBot îngenunche ca să asculte.

Hazel arătă sub cărucior.

— Roata este bună. S-a desprins micul ei știft de lemn.

CyKid se lăsă pe vine lângă CyBot ca să vadă.

CyLuna întrebă dacă putea ține coșul cu panglici nemișcat. Hazel încuviință.

CyUni stătea lângă cărare. CyDog adulmecă un cep neted de lemn, căzut lângă piatră.

— Noi poate am fi înlocuit roata întreagă, spuse CyBot.

— Asta ar fi durat mult mai mult, răspunse Hazel.

Avusese nevoie de încă o pereche de mâini sigure — de cineva care să o sprijine, păstrându-i și ei locul în această treabă.

CyBot privi micul știft.

Ascultarea făcuse reparația mai mică, mai limpede și mai ușor de împărțit.

Hazel le arătă cum intra știftul neted prin centrul roții.

CyKid ținu roata la locul ei. CyBot sprijini căruciorul, în timp ce Hazel îndrumă știftul înapoi în locaș.

CyLuna ținu coșul cu panglici drept. CyDog aduse aproape cepul căzut, în caz că aveau nevoie de o piesă de rezervă.

CyUni făcu o pată de lumină blândă sub cărucior.

Roata se învârti.

Rămase la locul ei.

Hazel o încercă încă o dată.

— Așa e bine.

CyBot simți o căldură luminoasă în spatele micului inel de pe piept.

Nu fusese nevoie de nicio invenție măreață.

Lucrul folositor fusese mic — și fiecare ajutase să se potrivească.

Hazel își împinse căruciorul pe cărare. Roata făcea clic ușor peste pietre.

— Ce vă aduce pe aici? întrebă ea.

CyLuna îi povesti despre zmeul rupt, noul petic în formă de stea și sfoara fugită.

CyDog adulmecă pe lângă gardul viu.

— Am văzut o rolă rostogolindu-se spre pârâiașul grădinii, spuse Hazel. Panglica aceasta moale v-ar putea ajuta să ajungeți la ea.

Le oferi din coș o bucată pe care o avea în plus.

— Mulțumesc, spuse CyBot.

Își dădu seama că tot s-ar fi bucurat că ajutaseră la repararea căruciorului, chiar dacă Hazel nu le-ar fi oferit nimic după aceea.

O faptă bună nu era un mijloc de a face pe cineva să îi rămână dator.

CyDog îi conduse până la pârâiașul grădinii.

Rola de sfoară stătea pe o creangă căzută, joasă, puțin dincolo de malul uscat.

CyKid privi apa, apoi rola.

— Noi rămânem aici, spuse el. Hai să ne gândim.

CyLuna ridică o frunză lată. CyBot desfăcu panglica moale de la Hazel.

CyUni lumină creanga, ca să o vadă toți bine.

— Un mic săculeț de ridicat? propuse CyLuna.

CyBot începu să explice cum ar funcționa un braț complicat de apucat. Apoi se uită din nou la frunză.

— Ideea ta are nevoie de mai puține piese în mișcare, spuse el.

Așeză panglica lângă ea.

— Ai putea să îmi arăți?

Legară frunza lată, făcând din ea un săculeț moale de ridicat.

CyKid și CyLuna îl îndrumară sub rolă, în timp ce CyBot ținu panglica nemișcată.

— Puțin spre tine, spuse CyLuna.

CyBot își mișcă puțin mâna.

— Oprește-te acolo, spuse CyKid.

El se opri.

Rola se așeză în frunză.

Împreună, o traseră ușor înapoi pe malul uscat.

CyDog lătră bucuros, iar coama lui CyUni scânteie.

CyBot privi sfoara recuperată.

Urmase mai multe îndrumări decât dăduse.

Asta nu îl făcuse mai puțin folositor.

Îi ajutase pe toți să ducă treaba la bun sfârșit.

Înapoi la atelier, peticul cu steaua aurie se prinsese bine de zmeu.

CyLuna îi netezi vârfurile. CyKid prinse bine sfoara moale.

— Ce ai vrea să verific? întrebă CyBot.

— Echilibrul cadrului, răspunse CyLuna.

El îl verifică atent, apoi îi arătă ce descoperise.

CyUni ținu zmeul drept. CyDog păzi sacul cu materiale de orice panglică ce ar mai fi încercat să fugă.

După-amiaza se apropia de ora festivalului.

Pierduseră timp. Făcuseră o greșeală. Se opriseră pentru altcineva.

Iar acum, împreună, aveau un zmeu gata de încercat.

Dealul festivalului era scăldat în lumina caldă a după-amiezii.

Zmeiele pluteau deasupra ierbii, unele sus și neclintite, altele încă așteptând o adiere.

Hazel ședea lângă căruciorul reparat, legând o panglică de mânerul lui.

CyLuna purta cu grijă zmeul roșu-coral și turcoaz. Steaua lui aurie prindea razele soarelui.

— Ești gata? întrebă CyKid.

— Gata să încerc, spuse ea.

CyBot puse mașinăria de înveselit în siguranță, în sacul cu materiale. Nu avea nevoie să o pornească pentru a se bucura de clipa aceasta.

CyDog țopăi prin întinderea largă de iarbă, apoi se întoarse când îl chemară prietenii.

CyUni privi o panglică mică fluturând în vârful dealului.

Vântul își schimba din nou direcția.

CyKid sprijini cadrul. CyLuna desfășură puțină sfoară.

Zmeul se ridică, se clătină — și se așeză înapoi pe iarbă.

Umerii CyLunei se lăsară în jos.

CyBot simți vechiul impuls de a apăsa un buton vesel.

În schimb, se așeză lângă ea.

— Ai vrea ajutor să încerci din nou, un minut de liniște sau pe cineva care să privească vântul cu tine?

— Privește cu mine, spuse ea.

CyKid strânse sfoara desfăcută. CyDog se odihni în apropiere. CyUni privi panglica mică din vârful dealului.

Abia se mișca.

Zmeul era reparat.

Doar adierea slăbise.

Nu orice clipă dezamăgitoare însemna că cineva făcuse ceva greșit.

Panglica din vârful dealului se ridică.

Coama lui CyUni se mișcă.

CyLuna se uită la CyKid.

— Încercăm acum?

El ținu zmeul în adierea blândă, iar ea luă rola.

Roșul-coral și turcoazul se umplură de aer.

Steaua aurie se înălță deasupra mâinilor lor.

CyDog sări de bucurie. CyBot își deschise amândouă brațele argintii. Hazel le făcu semn de lângă cărucior.

CyLuna mai desfășură puțină sfoară.

Sus, deasupra dealului, peticul strălucea în lumina soarelui.

Zmeul nu își ascundea reparația.

O purta cu el.

CyBot își privi prietenii zâmbind — și înțelese de ce acest zâmbet era diferit de unul pe care o mașinărie l-ar fi putut cere.

În seara aceea, zmeul reparat stătea rezemat de peretele atelierului.

CyDog dormea pe covoraș. CyUni privea prin arcada grădinii, în timp ce CyKid și CyLuna ședeau lângă CyBot, la masă.

Mașinăria lui de înveselit era tăcută.

— O vei păstra? întrebă CyLuna.

— Da. Uneori, cineva poate își dorește un cântec.

CyBot îi atinse pe rând cele trei luminițe.

— Dar, mai întâi, am un început mai bun.

Rosti cuvintele rar:

Întreabă. Ascultă. Ajutați împreună.

CyLuna zâmbi.

— Și lasă loc pentru răspuns.

CyBot salvă și partea aceasta.

Cea mai mare invenție a lui nu era o cale de a-i face pe toți să se simtă la fel.

Era o cale mai bună de a vedea cu adevărat un prieten.

Sfârșit — până la următoarea idee bună.