CyKid și Planeta Luminii Vii

CyKid se uita țintă la morișca de hârtie, până când sprâncenele aproape că i se întâlniră.

Învârte-te, se gândi el. Măcar o dată.

Morișca rămase cu desăvârșire nemișcată.

În celălalt capăt al atelierului, CyLuna ținea prisma lor de pe Venus într-o rază de soare. Un mic curcubeu se odihnea pe perete. CyDog dormea dedesubt, cu nasul tresărind.

— Poate că am nevoie de un gând mai puternic, spuse CyKid.

CyBot se aplecă peste masă.

— Sau de o altă explicație.

CyKid își imagină morișca învârtindu-se mai repede decât o cometă. Nu se întâmplă nimic.

Se simțea puțin caraghios. În aventurile lor, lucrurile imposibile se întâmplau tot timpul. De ce se încăpățâna tocmai rotița aceasta mică de hârtie?

CyUni își coborî cornul strălucitor lângă el.

Atunci, ceva ciocăni în fereastră.

Nu era o pasăre. Nici o creangă.

O frunză verde, translucidă, plutea dincolo de geam, purtând un mic punct de lumină.

Frunza coborî lin pe masă. Nervurile ei străluceau ca niște râulețe.

Deasupra ei se deschise o imagine: frunze uriașe, verzi-albăstrui, o cascadă și un copil cu urechi în formă de petale.

Copilul le făcu semn cu mâna. În jurul imaginii se desfăcu o poartă.

— Auralis, citi CyBot din semnalul discret al invitației. O lume-grădină. Astăzi este Festivalul Luminii Vii.

CyLuna așeză prisma în siguranță în cutia ei din atelier. CyKid își puse carnețelul în bagaj. Apoi priviră împreună dincolo de poartă.

De partea cealaltă îi aștepta o alee largă. Cineva venise să-i întâmpine.

— Toată lumea e pregătită? întrebă CyKid.

CyDog răspunse lovind plin de speranță cu coada.

CyUni atinse marginea porții. Unduirile se liniștiră.

Cei cinci prieteni trecură dincolo, lăsând morișca încăpățânată pe masă.

Aerul mirosea a ploaie și a ceva dulce, ca perele calde.

Deasupra lor, frunze mari cât pânzele de corabie lăsau lumina soarelui să le străbată nervurile turcoaz. Flori de culoarea coralului se aplecau peste un pârâu limpede. Dincolo de el, pavilioane în culori palide se arcuiau printre copaci.

Gazda lor coborî în grabă pe alee.

— Eu sunt Lio!

Avea pielea de culoarea lavandei, ochi verzi uriași și două urechi lungi, în formă de frunză. Patru degete se desfăcură într-un gest de bun venit.

CyLuna îi răspunse cu mâna. CyDog mirosi cu grijă o floare, apoi strănută.

Lio râse.

— Aceasta miroase mai puternic atunci când e surprinsă.

— Florile pot fi surprinse aici? întrebă CyKid.

— Unele pot, spuse Lio. Dar aceasta a simțit doar nasul prietenului vostru.

Îi conduse spre piațeta grădinii.

— Ați venit în cea mai frumoasă zi. În seara aceasta voi ajuta la crearea primei făpturi de lumină a festivalului.

În jurul piațetei se înălțau flori-felinar. Petalele lor păstrau o strălucire blândă, de culoarea coralului.

Liane transparente de lumină treceau printre ele și dispăreau într-un pavilion rotund. Dincolo de copaci, un evantai de pânze solare argintii era îndreptat spre cerul după-amiezii.

— Colectoarele captează lumina soarelui, explică Lio. Mașinăriile noastre stochează o parte din energia ei pentru seară.

CyKid urmări o liană cu privirea.

— Așadar, florile au o sursă.

— Da. Grădina este minunată, dar nu poate străluci fără nimic care s-o alimenteze.

Locuitorii treceau pe lângă ei cu pânze de sărbătoare împăturite în brațe. Cineva agăța petale palide de hârtie deasupra aleii. Lio privea fiecare podoabă cu o mândrie nerăbdătoare.

Exersase săptămâni întregi.

— Vreau ca seara aceasta să fie perfectă, șopti el.

CyLuna îi privi mâinile strânse cu putere.

— Ce ar face din ea o seară frumoasă pentru tine?

Lio se gândi o clipă.

— Să privim cu toții în sus, împreună.

Într-un pavilion cu acoperiș de frunze se afla o arcadă din lemn neted, deasupra unei mese rotunde.

Lio își puse o bentiță subțire, argintie. Sub arcadă apăru un fluturaș făcut din lumină.

Privi spre o petală luminoasă de pe masă. Fluturele deveni albastru.

— Este arcada concentrării, spuse el. Urmează o alegere pe care exersez să mi-o păstrez în minte.

CyBot cercetă baza sigilată.

— Dar energia?

— Vine din rezervorul de energie al grădinii. Bentița alege o formă. Nu produce energia.

Lio arătă spre un buton mare, rotund.

— Acesta oprește proiecția. Pot să-mi scot bentița oricând vreau.

CyLuna întrebă dacă dispozitivul putea auzi fiecare gând.

— Nu. Nu poate să-mi citească amintirile sau să spună dacă sunt bun.

CyKid privi din nou spre pânzele solare.

Alegerea luminii și alimentarea ei cu energie erau două treburi diferite.

CyLuna încercă prima bentița. Își imagină o pasăre cu o coadă lungă și răsucită.

Arcada făcu ceva care semăna mai degrabă cu un cartof în formă de pasăre.

CyKid râse. CyLuna râse și ea. Încercă din nou și două aripi de un albastru pal se desfăcură.

Apoi veni rândul lui Lio.

Își imagină un mare dragon al cerului, cu o coroană de frunze. Înainte să-i poată alege culoarea, afară se mișcă o creangă. Umbra ei traversă podeaua.

Pentru o clipă, umbra păru uriașă.

Dacă dragonul scapă? se gândi Lio.

Umerii i se încordară. Mica făptură de lumină se clătină.

— Poți să te oprești, îi aminti CyLuna.

Lio apăsă butonul rotund și își scoase bentița.

Afară, un șir de flori-felinar pâlpâi.

Apoi strălucirea lor de culoarea coralului începu să se stingă.

Grădina nu se întunecă. Luminile joase ale aleilor continuau să contureze fiecare drum sigur. Dar florile înalte își închideau lumina, una câte una.

Lio se uita țintă la bentița din mâinile lui.

— M-am gândit la ceva înfricoșător.

CyKid privi spre florile întunecate.

— Te-am văzut apăsând butonul de oprire.

— Înainte de asta, șopti Lio. În mintea mea.

Pasărea care își pierdea lumina se așeză fără să facă vreun rău pe masă și dispăru.

Urechile lui Lio se pleoștiră.

— Cred că eu am făcut asta.

Nimeni nu se grăbi să-i dea dreptate.

CyBot verifică proiecția oprită a arcadei. CyUni rămase lângă masă. CyDog se lipi de glezna lui Lio.

CyLuna îi întinse mâna.

— Vino să stai cu noi.

Din piațeta grădinii se auzea foșnetul podoabelor neterminate. Mai erau câteva ore până la festival, dar Lio simțea deja că îl stricase.

Găsiră o bancă acoperită de mușchi, sub o frunză mare și arcuită.

O vreme, CyLuna stătu pur și simplu lângă Lio. CyDog își odihni bărbia pe genunchiul lui.

— Uneori mă gândesc la lucruri la care nu vreau să mă gândesc, spuse în cele din urmă Lio.

— Și mie mi se întâmplă, răspunse CyKid. Înaintea unei sărituri mari, uneori îmi imaginez că o să cad.

Lio ridică privirea.

— Lucrurile merg prost fiindcă ți le-ai imaginat?

— Să-ți imaginezi o cădere nu este același lucru cu a o face să se întâmple.

CyLuna privi o picătură rostogolindu-se pe frunza de deasupra lor.

— Frica ta este reală, spuse ea. Dar tot trebuie să aflăm de ce s-au schimbat luminile.

Lio nu mai strânse bentița atât de tare.

— Rămâneți cu mine cât cercetăm?

Toți cei cinci prieteni se apropiară puțin.

La această întrebare era ușor să răspundă.

Îngrijitoarea grădinii sosi cu un mic ecran rotund.

Ena avea aceleași urechi în formă de frunză ca Lio, părul argintiu prins în coc și un halat alb de lucru, cu buzunarele pline de planuri împăturite.

Ascultă întreaga povestire a lui Lio fără să-l întrerupă.

Apoi întrebă:

— Ce a observat fiecare dintre voi, în mod concret?

CyKid descrise florile care își pierduseră lumina. CyLuna descrise umbra care se mișcase. CyBot anunță că arcada concentrării era acum oprită.

Ena făcu loc fiecărei observații.

— Și ce credem că ar putea explica asta? întrebă apoi.

Lio lăsă privirea în jos.

— Gândul meu.

— Aceasta este o explicație care te îngrijorează, spuse Ena cu blândețe. Nu este încă o concluzie dovedită.

Deschise imaginile de întreținere ale grădinii.

— Să vedem ce ne poate spune grădina.

Ena se asigură că aleile și drumul spre casă erau sigure. Doar florile-felinar ale festivalului se opriseră.

Prietenii urmăriră o liană de lumină de-a lungul unei alei largi.

La un capăt se afla evantaiul de pânze solare. La celălalt, liana intra într-un rezervor rotund, sigilat, înainte să se ramifice spre grădină.

CyKid desenă în carnețel trei mici imagini: colector, rezervor, flori.

— Unde s-ar putea produce o schimbare? întrebă el.

— În mai multe locuri, răspunse CyBot.

Până atunci, Lio privise numai arcada. Acum se uită de-a lungul întregului traseu.

Lângă rezervor, un zumzet slab se auzea când și când.

CyDog se opri, apoi continuă să meargă. Urechile i se tot întorceau înapoi.

CyLuna observă.

— Ai auzit și tu ceva?

Corgi-ul nu putea explica. Dar îi putea conduce înapoi dacă aveau nevoie să mai cerceteze o dată.

În camera însorită, Ena așeză o lampă mică, alimentată cu energie solară, în spatele unei apărători joase și transparente.

— O mică demonstrație, spuse ea. Priviți panoul și lampa.

Ținu un carton între lumina soarelui și panou. O umbră îl acoperi. Lumina lămpii slăbi.

Când îndepărtă cartonul, lampa străluci mai puternic.

Lio se aplecă înainte.

— Lampa s-a schimbat, deși nimeni nu a folosit o bentiță.

— Am schimbat lumina care ajunge la panoul ei, spuse CyBot.

CyLuna ceru să vadă încă o dată.

De data aceasta, spuse la ce se aștepta înainte ca Ena să miște cartonul.

Rezultatul se potrivi cu predicția ei.

Nu era o dovadă despre întreaga grădină. Grădina cea mare avea un rezervor de energie și alte componente. Dar era un exemplu clar de lumină care se schimba dintr-un motiv fizic.

Pe o masă de lucru din sala de clasă, CyKid găsi un cărucior mic din lemn.

Îl așeză pe o pistă orizontală.

— Azi-dimineață am încercat să învârt o morișcă numai gândindu-mă la ea.

Lio se uită la cărucior.

— A mers?

— Nu.

CyKid își imagină căruciorul rostogolindu-se spre CyLuna. Rămase pe loc.

Apoi îi dădu un mic imbold cu mâna. Roțile se învârtiră.

— Gândul m-a ajutat să hotărăsc ce să încerc, spuse el. Împingerea a schimbat mișcarea căruciorului.

CyLuna îl prinse la capătul pistei scurte.

— Și ne putem imagina un model mai bun înainte să-l construim.

Urechile lui Lio se ridicară puțin.

Un gând putea conta fără să controleze în secret tot ce era în jurul lui.

Putea începe un plan. Putea deveni o întrebare. Îi putea ajuta mâinile să știe ce să facă mai departe.

Se întoarseră la arcada tăcută.

CyBot verifică împreună cu Ena comanda exterioară de oprire. Apoi așeză bentița nefolosită pe o pernă, departe de toată lumea.

Florile-felinar rămaseră întunecate.

— Arcada este oprită, spuse CyKid. Grădina nu s-a luminat.

Lio căută o cale de a potrivi acest lucru cu prima lui explicație.

— Poate că gândul meu a rămas înăuntru.

— Nu avem dovezi pentru asta, spuse CyLuna. Ce am putea căuta?

Ena deschise o înregistrare a nivelurilor de lumină de mai devreme din grădină.

CyBot se opri înainte de a face un nou anunț. Prima lui idee fusese că arcada consuma prea multă energie. Oprirea arcadei nu rezolvase problema.

— Și explicația mea mai are nevoie de lucru, recunoscu el.

Lio îl privi surprins.

Chiar și robotul cel isteț avea voie să se răzgândească.

Ena așeză două imagini ale grădinii una lângă alta.

În imaginea de mai târziu, vizitatorii stăteau lângă arcadă.

În imaginea de mai devreme, pavilionul era gol.

CyLuna arătă spre șirul îndepărtat de flori din imaginea de mai devreme.

— Aceea este deja întunecată.

Ena verifică înregistrarea. Lumina începuse să slăbească înainte de demonstrația lui Lio.

Lio privi de la pavilionul gol la petala întunecată.

— Înainte de dragonul meu?

— Înainte de dragonul tău, confirmă Ena.

O clipă, nimeni nu spuse nimic.

Imaginea de mai devreme nu putea explica totul. Le spunea însă ceva important: gândul înfricoșător al lui Lio nu pornise o schimbare care se petrecea deja.

CyKid încercui în carnețel floarea din imaginea de mai devreme.

Uneori, un indiciu nu era un lucru nou de găsit.

Uneori era un lucru vechi, observat în sfârșit.

CyDog îi conduse înapoi spre pavilionul care zumzăia.

Lângă peretele lui închis, se opri la un grilaj jos. Un teanc ordonat de pânze de sărbătoare, de culoarea coralului, era sprijinit de el.

Aer cald ieșea printr-un spațiu îngust de la o margine.

Deasupra atârnau trei panglici de hârtie. Abia se mișcau.

— Fluturau când am trecut mai devreme, spuse Lio.

CyLuna privi pânzele, apoi panglicile nemișcate.

Un mic cerc de culoarea chihlimbarului lumina pe panoul exterior.

CyKid își ținu mâinile departe de grilaj.

— Ar trebui să-i spunem Enei exact ce am găsit.

CyDog se așeză cu coada înfășurată în jurul lăbuțelor.

Nu rezolvase întregul mister cu nasul. Găsise un loc care merita verificat.

Numai acest lucru era deja o contribuție valoroasă.

Ena aduse un model sigur, pentru sala de clasă: un ventilator închis în spatele unui grilaj de protecție și trei panglici de hârtie.

— Nu vom deschide mașinăriile grădinii, spuse ea. Eu mă ocup de întreținerea lor. Dar aici putem cerceta o întrebare mică.

Porni modelul. Panglicile fluturară.

— Ce s-ar putea întâmpla dacă ceva blochează aerul înainte să ajungă la ele?

CyKid prezise că se vor mișca mai puțin. CyLuna credea că o panglică ar putea continua să fluture pe lângă margine. Lio nu era sigur.

— E de folos să pornești și de la «nu sunt sigur», îi spuse Ena.

CyBot le înregistră predicțiile prin mici desene.

Păstrară aceeași treaptă a ventilatorului și panglicile în aceleași locuri.

CyDog privea hârtia mișcătoare cu mare seriozitate.

De data aceasta, nu încercă s-o prindă.

Ena ținu o bucată lată de pânză la o distanță bună în fața ieșirii protejate a modelului.

Panglicile se lăsară în jos. Una de la margine tresări ușor.

CyLuna zâmbi larg.

— O parte din aer tot trece pe lângă latura aceea.

Ena îndepărtă pânza. Toate trei fluturară din nou.

Repetară comparația.

Cu obstacol: puțină mișcare. Fără obstacol: mai multă mișcare.

Lio se aplecă spre imaginile din înregistrarea lui CyBot.

— Se întâmplă din nou.

— Asta face rezultatul acestui model mai convingător, spuse CyBot.

CyKid privi spre pavilionul adevărat.

— Dar modelul nu este întreaga grădină.

— Exact, răspunse Ena. Ne ajută să înțelegem circulația aerului. Acum trebuie să verific dacă asta arată și înregistrările grădinii.

Prietenii făcuseră un pas înainte fără să pretindă că știau mai mult decât le putea spune încercarea lor.

Lio stătea lângă masa de lucru, ținând bentița nefolosită.

Privea panglicile fluturând.

Îi veni un gând nedorit: Dacă stric și asta?

Așteptă. Panglicile continuară să se miște.

Apoi Ena ținu din nou pânza în fața ventilatorului. Panglicile se lăsară în jos.

Lio ridică privirea.

— Am fost îngrijorat de ambele dăți.

CyLuna încuviință.

— Iar aerul s-a schimbat când Ena a mișcat pânza.

Lio nu deveni dintr-odată neînfricat. Încă simțea un nod în stomac.

Dar observase o diferență între ce se întâmpla înăuntrul lui și ce se schimba în model.

CyKid adăugă cele două comparații în carnețel.

— Putem continua să cercetăm chiar dacă ne simțim nesiguri, spuse el.

Ochii lui CyBot se luminară.

— Echipamentul nu are nevoie să fim cu desăvârșire curajoși.

Mai târziu, lângă bazinul puțin adânc, Lio tăcu din nou.

— Știu că lumina a început să slăbească înainte de dragonul meu, spuse el. Dar grija s-a întors.

CyKid se așeză în loc să-i spună să se grăbească.

CyLuna își sprijini bine picioarele pe alee.

— Te-ar ajuta să stai cu noi? Sau ai vrea să mergem puțin?

— Să stăm.

O frunză căzută plutea pe apă. CyDog se așeză între pantofii lor.

Lio expiră încet, apoi privi frunza.

Respirația lui nu reparase grădina. Îi oferise doar o clipă de răgaz înainte să vorbească.

— Încă mi-e frică, spuse el.

— Poți să ne spui, răspunse CyLuna.

Rămaseră acolo până când fu pregătit să se întoarcă.

Nimeni nu-i ceru să devină vesel ca să-și câștige locul printre ei.

Pe drumul de întoarcere, amurgul se aduna între două alei.

CyKid ridică un mic felinar de mână. Lumina lui dezvălui o liană sub o frunză căzută.

— Liana era aici înainte s-o observăm, spuse CyLuna.

Lio privi cercul de lumină mișcându-se.

— Atenția seamănă puțin cu asta, spuse Ena. Ne poate ajuta să observăm un lucru dintre multe altele.

CyKid îndreptă felinarul spre șirul îndepărtat de flori. Acesta nu umplu rezervorul de energie al grădinii.

— E folositor să observăm, spuse el. Dar asta nu îndeplinește și toate celelalte treburi.

Lio se gândi la săptămânile în care exersase. Concentrarea îl ajutase să învețe alegerile arcadei. Întrebările îl ajutau să înțeleagă defecțiunea.

Își putea folosi atenția ca să aleagă pasul următor.

Nu trebuia s-o folosească pentru a ține întregul univers sub control.

Ena îi întâmpină la pavilionul de răcire închis.

Pânzele încă acopereau cea mai mare parte a grilajului. Indicatorul de culoarea chihlimbarului încă lumina.

Verifică măsurătoarea exterioară a circulației aerului și registrul de întreținere, în timp ce copiii priveau de pe alee.

— Circulația aerului de răcire a fost îngrădită, explică ea. Rezervorul s-a încălzit prea mult, așa că dispozitivul lui de protecție a oprit temporar luminile florilor.

CyKid privi luminile de siguranță ale aleilor, rămase aprinse.

— A oprit o parte din spectacol ca să protejeze sistemul?

— Da. O pauză poate fi o protecție, nu o pedeapsă.

Lio își atinse gânditor o ureche.

Cineva pusese acolo pânzele de sărbătoare fiindcă lada de depozitare din apropiere era plină. Nimeni nu voise să blocheze grilajul.

O mică alegere practică provocase o problemă care părea ceva mult mai straniu.

Ena deschise o succesiune simplă de imagini.

Mai întâi: grilajul liber, prin care circula aer rece.

Apoi: pânzele împăturite, așezate lângă el.

După aceea: rezervorul care se încălzea, lumina lui de siguranță de culoarea chihlimbarului și florile care își pierdeau strălucirea.

Abia mai târziu sosiseră vizitatorii la arcada concentrării.

CyKid își așeză carnețelul lângă ecran. CyLuna compară imaginea de mai devreme a grădinii. CyBot verifică încă o dată ordinea.

Ochii lui Lio se umplură de lacrimi.

— Deci nu eu am stricat-o cu gândul meu.

— Nu, spuse Ena. Gândul tău nu a provocat această defecțiune.

Răspunsul venea din dovezile pe care le adunaseră împreună.

Lio se sprijini o clipă de umărul lui CyLuna.

Ușurarea nu semăna cu niște focuri de artificii.

Semăna cu a lăsa, în sfârșit, jos ceva ce purtase prea mult timp.

Ena verifică dacă echipamentul era în stare sigură și mută pânzele împăturite într-o altă ladă de depozitare.

Copiii rămaseră pe aleea largă.

Panglicile de hârtie se ridicară când aerul de răcire începu din nou să circule liber.

Urechile lui CyDog se ridicară odată cu ele.

— Ar vrea să i se recunoască meritul pentru adiere, spuse CyKid.

Lio râse pentru prima oară de când florile își pierduseră lumina.

Ena lăsă sistemul să se răcească și termină verificările de întreținere înainte să repornească ramura oprită.

CyBot urmări indicatorul exterior. Culoarea chihlimbarului se preschimbă într-o strălucire palidă și liniștită.

De-a lungul celei mai apropiate liane, un fir de lumină călători spre piațetă.

Prima floare se deschise.

Toată lumea așteptă.

O a doua floare se aprinse.

Apoi lumina încetă să se răspândească.

Lio privi de la cele două flori luminoase la multele flori întunecate.

— Mai e ceva stricat?

Ena verifică rezervorul.

— Răcirea funcționează. Dar a rămas puțină energie utilizabilă pentru spectacolul din seara aceasta. Va fi nevoie de timp și de mai multă lumină solară ca să se încarce.

CyKid privi spre cerul care se întuneca.

Nu puteau să-i poruncească Soarelui să rămână deasupra copacilor.

Cornul lui CyUni strălucea blând lângă el. Era frumos, dar nu era sursa de energie a grădinii.

— Așadar, nu putem avea festivalul pe care l-am plănuit, spuse Lio.

CyLuna ridică o petală palidă căzută. Aceasta prinse lumina unei lămpi de pe alee.

O întoarse o dată. O sclipire caldă îi alunecă pe mână.

— Poate, spuse ea, ar trebui să ne întrebăm care parte a festivalului contează cel mai mult.

— Să privim cu toții în sus, împreună, spuse Lio încet.

Asta își dorise înainte să înceapă toate necazurile.

Aduseră la o masă de lucru petale palide de hârtie, reflectoare lucioase în formă de frunză și câteva lămpi mici, protejate de carcase.

CyLuna încercă două poziții pentru o petală lângă o lampă. Într-o poziție părea ternă. În cealaltă, strălucea.

— Reflectă lumina, explică CyBot. Nu produce energie în plus.

CyKid așeză un cerc de petale în jurul lămpii. Lio împături încă o floare. CyDog aduse o panglică, dându-și o importanță nemăsurată.

Primul plan întrebase cum să aprindă fiecare felinar.

Noul plan întreba cum să creeze un loc minunat cu lumina pe care o puteau folosi.

Lio făcu un pas înapoi, privind micul lor aranjament luminos.

Nu semăna deloc cu ideea lui de la început.

Tot voia să încerce.

Înainte să înalțe podoabele, CyUni își coborî cornul.

Un fluture auriu se desfăcu deasupra nasului ei.

Aripile lui păreau subțiri ca o taină. CyDog încercă să-l urmărească folosindu-și amândoi ochii deodată.

Lio zâmbi.

— Magia ta ar putea umple rezervorul? întrebă el.

CyUni scutură din cap. Micul fluture se așeză pe cornul ei și se topi.

— Magia ei îi aparține, spuse CyLuna. Nu înlocuiește toate celelalte lucruri de care avem nevoie.

CyKid privi lămpile, petalele împăturite și prietenii din jurul mesei.

— Tot avem un plan de făcut.

Era loc pentru uimire în seara aceea.

Era loc și pentru muncă atentă.

Își duseră podoabele în piațetă, lăsând spațiu liber în jurul fiecărui grilaj de răcire.

Lio se întoarse la arcada concentrării.

— Aș vrea o făptură mică pentru festival, spuse el. Nu un dragon de data aceasta. Un fluture.

Mâna îi tremura când își puse bentița.

— Te poți opri oricând alegi, îi aminti Ena.

Lio își imagină aripi de un verde pal. Alături de ele apăru un gând neliniștit.

Nu trebuia să-l alunge înainte să continue.

Deasupra mesei, un fluturaș își deschise aripile.

CyKid verifică luminile de siguranță ale grădinii. Rămaseră constante.

Lio apăsă butonul de oprire. Fluturele dispăru.

Îl alese din nou.

Proiecția funcționa în timp ce el se simțea încântat, nesigur și mândru, toate deodată.

CyLuna aplaudă încet.

Lio își scoase bentița cu un zâmbet care nu avea nevoie să-i ascundă emoțiile.

Când răsări luna sidefie, piațeta sclipea.

Câteva lămpi calde luminau prin petalele palide. Decorațiuni suspendate din frunze lucioase se roteau în aerul serii, trimițând reflexe blânde și mișcătoare peste alei.

Locuitorii se opreau să privească în sus.

CyBot ducea o lampă mică spre pavilionul muzicii. CyDog tropăia lângă el. CyUni privea primul dans lent de sub copaci.

Micul fluture de lumină al lui Lio se rotea în siguranță deasupra arcadei.

Marele șir de flori era încă în cea mai mare parte întunecat.

Nimeni nu se prefăcea că devenise festivalul plănuit la început.

Devenise ceva ce făcuseră împreună.

Ena stătea lângă Lio.

— Ce îți vei aminti? îl întrebă.

El își privi prietenii de sub petalele care se roteau.

— Că există mai multe feluri de a face o seară frumoasă.

În zori, lumina soarelui ajunse din nou la pânzele solare îndepărtate.

Ena avea să verifice rezervorul pe măsură ce se încărca. Un raft nou ținea pânzele împăturite departe de grilajele de răcire.

Lângă poarta spre casă, Lio îi oferi lui CyKid o frunză verde, translucidă.

— Ca să te ajute să-ți amintești.

— Festivalul? întrebă CyKid.

— Întrebarea de dinaintea răspunsului.

CyLuna îi făcu lui Lio un semn cald cu mâna. CyBot flutură ambele mâini. CyDog atinse ușor cu nasul degetele lui Lio, iar CyUni se înclină.

Urechile lui Lio se ridicară.

— Data viitoare când voi fi îngrijorat, îi voi spune cuiva. Și putem privi ce s-a întâmplat cu adevărat.

CyKid puse cu grijă frunza în carnețel.

Dincolo de poartă îi aștepta atelierul lor din lemn.

Prietenii pășiră spre casă fără să ducă cu ei vreo putere de a controla universul.

Duceau un fel mai bun de a-i întâmpina misterele.

Morișca de hârtie era tot pe masa din atelier.

CyKid îi zâmbi.

Suflă ușor spre ea. Paletele se învârtiră.

— Un gând a ales experimentul, spuse el. Aerul în mișcare a învârtit rotița.

CyLuna aduse o lanternă cu baterii și un carton alb. Împreună făcură o umbră, mutară ecranul de hârtie și preziseră unde avea să ajungă umbra mai departe.

CyBot le urmări comparația. CyDog se ghemui sub masă. CyUni privi afară, la copacii dimineții.

Frunza verde se odihnea în carnețelul lui CyKid, lângă trei mici desene: ce observaseră, ce se întrebaseră și ce încercaseră.

Nu aflaseră toate tainele.

Învățaseră cum să înceapă.

Lumea magică: Auralis, locuitorii săi extratereștri, arcada concentrării, portalurile și puterile lui CyUni sunt imaginare. Bentița din această poveste nu este o dovadă că gândurile controlează mașinării îndepărtate sau provoacă evenimente fără legătură cu ele.

Descoperire din lumea reală: Lumina, căldura și mișcarea implică energie; echipamentul are nevoie de o sursă de energie. Un model poate ajuta la cercetarea unei întrebări, dar rezultatul lui are limite. Explorați EIA Energie pentru copii și ghidul NASA despre alimentarea cu energie a navelor spațiale împreună cu un adult.

Încercați împreună: Folosiți o lanternă mică, cu baterii, un ecran de hârtie și un carton alb. Preziceți unde va cădea umbra, mutați doar ecranul și comparați. Nu îndreptați fasciculul spre ochi. Un adult se ocupă de echipament; nu deschideți niciodată baterii, ventilatoare sau aparate electrice.